x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Răzvan Lucescu rămâne lider cu PAOK în Grecia, cu ajutorul rezervelor

Răzvan Lucescu rămâne lider cu PAOK în Grecia, cu ajutorul rezervelor

de Redacția Jurnalul    |    04 Feb 2024   •   23:05
Răzvan Lucescu rămâne lider cu PAOK în Grecia, cu ajutorul rezervelor
Sursa foto: Hepta

PAOK Thessaloniki, echipa condusă de antrenorul român Răzvan Lucescu, a câștigat dminică seara meciul din deplasare cu Atromitos, cu scorul de 2-0 (0-0), în etapa a 21-a a campionatului din Grecia. Rezultatul face ca PAOK să rămână pe primul loc în clasament, cu 2 puncte avans față de AEK.

După o primă repriză, în care au avut un gol anulat, pe motiv de offside (minutul 41), elevii lui Lucescu nu au reușit să marcheze nici în repriza a doua timp de 43 de minute.

Golul care a adus victoria a fost reușit abia în minutul 89 de austriacul Stefan Schwab, introdus în teren cu 12 minute mai devreme, pasa de gol venind tot de la o rezervă, atacantul tanzanian Mbwana Samatta.

Gazdele au încercat egalarea pe minutele de final, dar mijlocașul grec Giannis Konstantelias (20 de ani), introdus și el în minutul 60 în teren, a marcat golul de 2-0, în al treilea minut suplimentar de joc.

PAOK are 50 de puncte, cu 2 mai multe decât AEK și 3 peste Panathinaikos, care ocupă locul 3, cu 47 de puncte.

Etapa următoare se joacă derby-ul care ar putea fi decisiv pentru soarta campionatului, PAOK urmând să întâlnească pe teren propriu pe AEK Atena, tot duminică seara, pe 11 februarie, de la ora 20.00.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: razvan lucescu paok lider