x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Reghecampf: Chelsea a meritat victoria. Nu am reuşit să fim atenţi în special la jucătorii lor periculoşi

Reghecampf: Chelsea a meritat victoria. Nu am reuşit să fim atenţi în special la jucătorii lor periculoşi

15 Mar 2013   •   09:35
Reghecampf: Chelsea a meritat victoria. Nu am reuşit să fim atenţi în special la jucătorii lor periculoşi

Laurenţiu Reghecampf a declarat, ieri, după ce Steaua a fost învinsă de Chelsea cu scorul de 3-1, că formaţia engleză a meritat calificarea în sferturile de finală ale Ligii Europa.

"Trebuie să analizăm exact ceea ce am greşit. Din păcate golul doi a venit prea repede. O greşeală din partea noastră, nu am fost atenţi la acea fază fixă. Ne-am creat câteva ocazii, dar nu am reuşit să mai marcăm. Nu am reuşit să fim atenţi în special la jucătorii lor periculoşi. Am întâlnit o echipă puternică şi cred că, în seara aceasta, în special după repriza a doua, au meritat victoria. Dacă reuşeam să marcăm la ocazia lui Rusescu, alta era situaţia", a declarat Reghecampf, la Sport.ro, potrivit Mediafax.

Steaua Bucureşti a fost eliminată din Liga Europa, după ce a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 3-1, de formaţia engleză Chelsea Londra, deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, în manşa secundă a optimilor de finală ale competiţiei. În meciul tur, disputat la Bucureşti, Steaua a câştigat cu scorul de 1-0.

×
Subiecte în articol: steaua chelsea laurentiu reghecampf