Un studiu prezentat luni la Londra şi realizat în rândul unor foşti fotbalişti profesionişti scoţieni a dezvăluit la aceştia un risc de trei ori şi jumătate mai mare să moară de o boală neurodegenerativă, ca Alzheimer sau Parkinson, decât la restul populaţiei, informează AFP.
Dosarele medicale a 7.676 de fotbalişti care au jucat între 1900 şi 1976 în Scoţia au fost comparate cu 23.000 de dosare medicale ale populaţiei generale, în acest studiu realizat de un neuropatolog, Willie Stewart de la Universitatea din Glasgow.
Potrivit studiului, „este de cinci ori mai mare riscul de a dezvolta boala Alzheimer, de patru ori mai mare pentru boala neuronului motor şi de două ori mai mare pentru Parkinson la un fost fotbalist profesionist decât la populaţia martor”.
În schimb, la foştii sportivi este mai mic riscul de a muri din cauza problemelor cardiace şi a unor tipuri de cancer, mai ales cel pulmonar.
„Chiar dacă trebuie făcute eforturi pentru a identifica factorii ce contribuie la acest risc sporit de boală neurodegenerativă, pentru a-l reduce, există şi beneficii
potenţiale mai ample legate de practicarea fotbalului de care trebuie să se ţină cont”, a estimat doctorul Stewart.
Acest studiu a fost comandat de Federaţia engleză de fotbal (FA).
„Studiul nu stabileşte dacă şocurile suferite de fotbaliştii profesionişti, felul cum sunt gestionate comoţiile, jocul cu capul, stilul de joc (...) sau modul de viaţă personal al jucătorilor sau alţi factori” sunt la originea acestei divergenţe statistice, a subliniat FA într-un comunicat.