x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international România – Belarus, remiză albă la Budapesta. Tricolorii sunt neînvinși în preliminariile EURO 2024

România – Belarus, remiză albă la Budapesta. Tricolorii sunt neînvinși în preliminariile EURO 2024

de Redacția Jurnalul    |    13 Oct 2023   •   06:42
România – Belarus, remiză albă la Budapesta. Tricolorii sunt neînvinși în preliminariile EURO 2024
Sursa foto: Echipa națională de fotbal a României

Belarus – România, jucat la Budapesta, în preliminariile EURO 2024, s-a încheiat joi seara cu scorul de 0-0, în ciuda unui meci dominat de tricolori, de la un capăt la celălalt. România este pe locul 2 în Grupa I, cu 13 puncte, dar un meci mai mult decât Elveția, pe locul 1, și Israel, pe 3.

Tricolorii au dominat în întregime partida, la toate capitolelel statistice. Bielorușii au avut prima acțiune de poartă, în minutul 6, cu un șut ce a ocolit poarta lui Moldovan. Dealtfel, adversarii României nu au vut nici un șut pe poartă în prima repriză, în timp ce tricolorii au prins cadrul porții lui Ignatovich de 4 ori.

Prima dată în minutul 10, prin Stanciu, servit ideal de Alibec, însă șutul său de intensitate medie l-a găsit la post pe goalkeeperul bielorus.

Peste 5 minute, Alibec și-a încercat și el norocul, dar s-a lovit din nou de opoziția portarului Ignatovich.

Drăguș și Stanciu au fost protagoniștii ultimelor 10 minute ale reprizei, însă fără rezultat pe tabelă.

Repriza secundă i-a găsit pe români cantonați în jumătatea adversă, cu Alibec protagonistul primelor două ocazii ratate.

Răzvan Marin a fost cel care l-a pus din nou la încercare pe Ignatovich, în minutul 54, șutul său fiind respins de sub bară.

După un contraatac periculos al Belarusului, cu un șut în plasa laterală ce a dat mari emoții pe banca tehnică, selecționerul Iordănescu a făcut primele modificări, în minutul 61, trimițând în teren pe Ianis Hagi și Olimpiu Moruțan, în locul lui Alibec și Man.

Moruțan și Stanciu trec pe lângă deschiderea scorului, cu șuturi din poziții relativ similare, unul respins de portar și altul ocolind foarte puțin poarta.

Kontsevoi a provocat apoi cele mai periculoase faze ale bielorușilor, cu două șuturi respinse in extremis de Moldovan, în minutele 67 și 86.

Ofensiva tricolorilor de pe final de meci, s-a soldat cu mai multe faze de poartă, rămase fără rezultat, în ciuda intrării în teren a trei jucători cu profil ofensiv, Olaru, Munteanu și Mihăilă.

În celălalt meci al grupei, Andorra a fost învinsă pe teren propriu de Kosovo, cu 3-0.

Pentru România urmează meciul de duminică de pe Arena Națională, în compania Andorrei, meci la care vor avea acces doar copii.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: România – Belarus EURO 2024