x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ronaldinho a fost arestat în Paraguay, după ce fusese iniţial eliberat

Ronaldinho a fost arestat în Paraguay, după ce fusese iniţial eliberat

07 Mar 2020   •   14:15
Ronaldinho a fost arestat în Paraguay, după ce fusese iniţial eliberat

Ronaldinho şi fratele său, Roberto de Assis, au fost arestaţi în Paraguay, vineri seară, după ce au fost acuzaţi că au pătruns în ţară cu documente false, scrie Globo.

Iniţial, autorităţile din Paraguay au decis să nu îi pună sub acuzare pe cei doi, iar lui Ronaldinho şi fratelui său, li s-ar fi dat de înţeles că se pot întoarce în Brazilia.

Decizia a fost schimbată, însă, când judecătorul Mirko Valinotti a respins recomandarea procurorilor şi a hotărât ca fostul mare fotbalist şi fratele său să fie arestaţi şi să rămână sub urmărire. Ei au petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă în detenţie.

Ronaldinho Gaucho şi Roberto de Assis sunt investigaţi de autorităţile din Paraguay, de miercuri, după ce au pătruns în ţară cu paşapoarte false. Cei doi au recunoscut acest lucru, însă au declarat că au primit documentele „drept cadou", la sosirea în ţară. Cel care le-a oferit documentele ar fi omul de afaceri Wilmondes Sousa Lira, care a fost arestat.

În iulie 2019, lui Ronaldinho i-a fost confiscat paşaportul pentru impozitele şi amenzile neplătite.

Ronaldinho este considerat unul dintre cei mai mari fotbalişti brazilieni din istorie. Acum în vârstă de 39 de ani, el a câştigat Balonul de Aur în 2005 şi a  impresionat în Europa la PSG, Barcelona şi AC Milan.

Mediafax

×
Subiecte în articol: ronaldinho