x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Selecționerul Emil Săndoi a anunțat lotul convocat pentru amicalele cu Portugalia și Germania

Selecționerul Emil Săndoi a anunțat lotul convocat pentru amicalele cu Portugalia și Germania

de Redacția Jurnalul    |    18 Mar 2023   •   11:40
Selecționerul Emil Săndoi a anunțat lotul convocat pentru amicalele cu Portugalia și Germania
Sursa foto: Hepta

Selecționerul Emil Săndoi a anunțat lotul pentru acțiunea reprezentativei U21 a României din această lună, informează Federația Română de Fotbal.

Iată lotul convocat de Emil Săndoi:

Portari: Mihai Popa (FC Voluntari), Ștefan Târnovanu (FCSB), Andrei Gorcea (Universitatea Cluj);

Fundași: Alexandru Pantea (FCSB), Alexandru Țîrlea (Gimnastic de Tarragona / Spania), Bogdan Racovițan (Rakow / Polonia), Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Victor Dican (FC Botoșani), Marco Ehmann (EN Paralimniou / Cipru), Valentin Țicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi);

Mijlocași: Vlad Pop (CS Mioveni), Dragoș Albu (U Craiova 1948), Mihai Lixandru (CS Mioveni), Constantin Grameni (Farul), David Miculescu (FCSB), Alexandru Ișfan (Universitatea Craiova), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (Bordeaux / Franța), Rareș Ilie (Maccabi Tel Aviv / Israel), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Marius Corbu (Puskás Akadémia);

Atacanți: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Birligea (CFR Cluj). Louis Munteanu (Farul).

FRF anunță că pe lista selecționerului Emil Săndoi s-a aflat și Andrei Coubiș, însă jucătorul legitimat la AC Milan a refuzat convocarea, preferând să meargă la naționala U20 a Italiei.

Naționala U21 a României continuă pregătirea pentru turneul final din 2023, găzduit de România și Georgia.

Selecționata pregătită de Emil Săndoi va disputa în luna martie două meciuri amicale împotriva selecționatelor similare din Portugalia și Germania. Pentru tricolori vor fi ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2023. Partidele sunt programate în 24 și 38 martie, pe stadionul Steaua, respectiv stadionul din Sibiu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: reprezentativa U21 emil săndoi