x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Tamaş, despre un posibil transfer la Lazio: "Sunt pregătit pentru Serie A"

Tamaş, despre un posibil transfer la Lazio: "Sunt pregătit pentru Serie A"

30 Iun 2011   •   08:44
Tamaş, despre un posibil transfer la Lazio: "Sunt pregătit pentru Serie A"

Aflat pe lista de achizitii a echipei Lazio Roma, fundasul lui West Bromwich Albion, Gabriel Tamas, a declarat, intr-un interviu acordat cotidianului Corriere dello Sport, ca este pregatit sa evolueze in Serie A, informeaza, joi, site-ul lalaziosiamonoi.it.

"Cunosc bine campionatul italian, l-am urmarit mereu. Este o competitie fascinanta si mi-ar placea sa joc in Serie A si sunt pregatit pentru asta. Nu stiu care sunt diferentele dintre fotbalul din Italia si cel din Anglia, deoarece nu am jucat in Serie A. Pot spune ca in Anglia ma simt bine si am crescut din multe puncte de vedere", a afirmat Tamas.

Intrebat daca a vorbit cu Stefan Radu, care evolueaza la Lazio si alaturi de care a jucat in perioada cand evolua la Dinamo, Tamas a raspuns: "Da, l-am sunat si i-am spus ca mi-ar placea sa jucam din nou impreuna. Stefan este un jucator bun, un punct fix in echipa. Am jucat impreuna si este un baiat de exceptie".

Internationalul roman a spus ca poate juca oriunde in defensiva, dar cel mai bine se simte ca fundas la marcaj. "Daca iti place fotbalul poti juca in orice pozitie, te poti adapta fara probleme. Sunt un fundas central, am jucat si fundas dreapta, dar cele mai bune prestatii le-am avut ca stoper. Sunt un luptator, cand intru pe teren sunt determinat, dar ar trebui sa-i las pe altii sa ma judece", a precizat Tamas.

Intrebat cand se va decide viitorul sau, Tamas a comentat: "Sunt zile importante, cred ca voi sti ceva in curand. In acest moment sunt in vacanta in Portugalia, iar de aici voi merge acasa, la Brasov".

Presa italiana si cea engleza a scris in ultimele zile ca Lazio Roma, la care este legitimat si fundasul Stefan Radu, este interesata de imprumutul pentru un sezon al jucatorului formatiei West Bromwich Albion Gabriel Tamas.

De la venirea lui Roy Hodgson la inceputul anului pe banca tehnica a echipei engleze, fundasul roman in varsta de 27 de ani a evoluat ca titular doar intr-o partida.

WBA a transferat deja doi fundasi in aceasta pauza competitionala, pe nord-irlandezul Gareth McAuley (Ipswich Town) si pe Craig Dawson (revenit dupa un imprumut in Liga a III-a la Rochdale).

×