Viktor Tsygankov (54) și Mykhailo Mudryk (84) au răsturnat situația pe tabela de marcaj, după ce Ucraina a fost condusă la pauză cu 0-1.
Cei doi au marcat golurile victoriei în repriza secundă, îndeplinind misiunea de calificare a țării măcinate de război, motiv pentru care a fost nevoită să joace meciuri „acasă" în Slovacia, Cehia, Germania și Polonia.
Albert Gudmundsson a adus Islanda în avantaj în prima repriză, dar a cedat posesia și inițiativa, încercând să conserve rezultatul și să țină piept ofesivei Ucrainei.
Este a patra calificare consecutivă la turneul final continental pentru Ucraina, care își ocupă locul în Grupa E alături de Belgia, Slovacia și România.
România și Ucraina se vor confrunta la debutul turneului din Germania, pe 17 iunie.
(sursa: Mediafax)