Intr-un sondaj realizat pe site-ul oficial al clubului, fanii au decis ca romanul Dacian Varga (foto) si ivorianul Lacina Traore au fost in luna mai cei mai buni jucatori ai echipei Kuban Krasnodar, care este antrenata de Dan Petrescu.
Cei doi fotbalisti transferati in iarna din Liga 1, la cererea expresa a "Bursucului", i-au cucerit pe suporteri cu evolutiile bune si foarte bune pe care le-au avut in tricoul lui Kuban in acest debut de sezon.
Kuban Krasnodar ocupa locul 6 in clasamentul primei divizii din Rusia, la doar un punct in spatele liderului TSKA Moscova, formatie pe terenul careia trupa lui Petrescu a obtinut un egal, 1-1, in etapa a 11-a.
La sondajul efectuat pe site-ul oficial al lui Kuban au votat peste 1.500 de oameni.