x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbalişti iranieni, suspendaţi de la naţională după ce au protestat faţă de Ahmadinejad

Fotbalişti iranieni, suspendaţi de la naţională după ce au protestat faţă de Ahmadinejad

24 Iun 2009   •   00:00
Fotbalişti iranieni, suspendaţi de la naţională după ce au protestat faţă de Ahmadinejad

Fotbaliştii din naţionala de fotbal a Iranului care au purtat banderole verzi în preliminariile pentru CM 2001, pentru a protesta faţă de re-alegerea lui Mahmoud Ahmadinejad, se pare că au fost suspendaţi din echipă pe viaţă.



Un cotidian de casă al guvernului a dezvăluit că jucătorii au fost "retraşi" din echipa naţională, după ce unii dintre ei au purtat banderole verzi la meciul cu Coreea de Sud, de la Seul. Alte ziare susţin că jucătorii s-au retras voluntar, în mare parte din cauza vârstei, însă cel puţin unul a sugerat că au fost forţaţi.

Speculaţiile s-au axat pe cei doi mari jucători Ali Karimi, 31 de ani, şi Mehdi Mahdavikia, 32 de ani, care anunţaseră totuşi că intenţionează să se retragă în curând, din cauza vârstei. Incidentul de la Seul a fost un gest de solidaritate faţă de liderul opoziţiei Mir Hossain Mousavi, care contestă alegerile prezidenţiale şi care a folosit culoarea verde în campania electorală.

Cel puţin şapte jucători iranieni au purtat banderole verzi în prima repriză a meciului cu Coreea de Sud, majoritatea fiind forţaţi să şi le scoată la pauză. Mahdavikia este unul dintre cei mai mari sportivi ai ţării, graţie unui gol înscris la Cupa Mondială din 1998, care a eliminat Statele Unite din competiţie. Karimi este de asemenea o vedetă, el evoluând în trecut pentru Bayern Munchen. Iran a ratat calificarea la Cupa Mondială.

antena3.ro

×
Subiecte în articol: sport