x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport FRF - Cristian Bivolaru demisioneaza azi

FRF - Cristian Bivolaru demisioneaza azi

de Mihai Igirosanu    |    25 Oct 2005   •   00:00

Secretarul general adjunct al FRF, Cristian Bivolaru, isi va anunta azi demisia, dar va raspunde si criticilor pe care le-a primit din partea presedintelui Mircea Sandu la recenta inaugurare a Centrului National si Academiei de la Mogosoaia.

HOTARAT. Oficialul FRF, unul dintre oamenii cei mai vechi din conducerea forului condus de Mircea Sandu, alaturi de care lucreaza din 1990, e convins ca si-a ales bine momentul: "Daca Mircea Sandu avea ce sa-mi reproseze, ar fi trebuit sa o faca de-a lungul anilor. Niciodata nu s-a aratat nemultumit de activitatea mea si, dintr-o data, vine si spune ca e nemultumit de mine, ca a facut de multe ori si treaba mea. Eu cred ca mi-am facut datoria, dar nu accept acest atac nedrept si am decis sa demisionez. In ultimele zile am primit, din partea unor persoane aflate in anturajul presedintelui Sandu, mai multe sfaturi, ca ar fi bine sa ma mai gandesc, ca nu e momentul... Voi merge pana la capat!", a precizat Bivolaru. (Mihai Igirosanu)

×
Subiecte în articol: sport