x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport "Germania, o echipa de castraveti!"

"Germania, o echipa de castraveti!"

30 Apr 2004   •   00:00
"Germania, o echipa de castraveti!"

Presa germana i-a facut "praf" pe elevii lui Rudi Voller, care au suferit miercuri, in Giulesti, una dintre cele mai umilitoare infrangeri din istoria "Mannschaftului": 1-5 in fata Romaniei. "V-a batut o echipa care nu e calificata. Nu meritati sa mergeti la Euro! Daca va prinde Olanda, 10 va dau!".

Vizibil incantati de jocul prestat si rezultatul obtinut, tricolorii si-au pastrat totusi realismul. In schimb, Rudi Voller si elevii sai au fost desfiintati de principalele ziare germane. „Aceasta echipa de castraveti nu are ce cauta la Euro. Rudi, ramai acasa!" a titrat Bild.
MIHAI IGIROSANU

Stadionul Giulesti a imbracat miercuri seara haine de sarbatoare. Germania, vicecampioana mondiala, a fost umilita de o echipa a Romaniei aflata intr-o forma de zile mari. Nemtii ne-au tratat cu raceala. Au plecat insa cu cinci goluri in tolba si cu imaginea serios sifonata. „E un rezultat care ne mira si ne bucura, dar in grupa de calificare la CM 2006 plecam cu sansa a treia", a spus Razvan Rat, cel care l-a ridiculizat pe celebrul Oliver Kahn cu executia de la golul de 2-0.

CAPITAN. Desi trist din cauza accidentarii suferite in prima repriza, capitanul Cristi Chivu s-a mentinut pe aceeasi linie fericita, dar realista: „Era si momentul sa-i invingem pe nemti, dupa atatia ani. Viitorul este mult mai alb decat il vedeau unii, care n-au avut incredere in noi, dar sa nu ne imbatam prea repede cu apa rece. Este nevoie de continuitate".

CONSTRUCTIE. La randul sau, vizibil multumit, presedintele FRF, Mircea Sandu a declarat: „Cel mai important lucru este ca ne-am revenit din punct de vedere moral si putem ataca increzatori preliminariile. Sper ca ambitia si daruirea din aceasta seara sa continuie. De doi ani am inceput reconstructia unei noi echipe competitive".

„NEAMT". Desi n-a reusit nici de aceasta data sa-l invinga pe Oliver Kahn, caruia nu i-a putut inscrie nici in perioada cand evolua la VfB Stuttgart, Ionel Ganea era totusi foarte fericit: „Am trait 4 ani in Germania si am invatat multe acolo. Totusi, trebuie sa ramanem cu picioarele pe pamant si sa muncim ca in seara aceasta la fiecare meci. Daca vom face asta, cred ca vom avea succes".

Gigi Becali acuza Federatia de frauda

Patronul Stelei a parasit stadionul Giulesti inainte de startul meciului cu Germania, iritat de conflictul cu fanii rapidisti si de repartizarea locurilor din tribuna.

INJURAT. „M-au injural suporterii rapidisti inainte de meci, iar eu nu suport asa ceva. Prefer sa fiu batut decat injurat. Nu era normal ca un patron de club, care da 15 milioane de dolari la fotbal, sa fie tratat de federatie in halul asta. Ei iau bani din fotbal, din jucatorii mei de la nationala. Unde sunt 80 de milioane de dolari?", a tunat Gigi Becali la putine momente dupa meci, in cadrul emisiunii „Fanatik", difuzata pe TV Sport. „Am fost sfidat, mi-au dat locuri proaste. Sunt om politic si trebuia sa ma trateze ca atare. Am vazut la oficiala persoane mai putin importante", si-a continuat tirada Gigi Becali.

AMENINTARE. Patronul stelist nu s-a oprit aici si a continuat sa acuze persoanele din conducerea FRF: „Vor 10% din transferuri si mie nu-mi dau un loc la oficiala? Ei isi iau salarii fabuloase si ce-au facut pentru asta? Ma tarasc pe mine prin procese? O sa le dau eu procese. Peste 4 ani, partidul meu, PNG, va castiga alegerile si o sa le arat eu lor. O sa aduc procuratura sa-i ia din 1990, cu aia 80 de milioane de dolari. O sa-i invat eu ce inseamna respect!".

ELOGII. Surprinzator, Gigi Becali a avut numai cuvinte de lauda la adresa lui Anghel Iordanescu, desi se afla in proces de mai multe luni cu selectionerul echipei nationale: „Va dau cuvantul meu ca am declarat ca vom invinge datorita faptului ca in sanul echipei nationale este o atmosfera de prietenie si colegialitate. Lui Iordanescu i-a dat Dumnezeu dupa cum a facut selectia si asta a meritat!". (Daniel Stan, Vicentiu Neagoe)

FRF a pierdut meciul

Dincolo de euforia senzationalului succes obtinut in fata vicecampioanei mondiale, meciul din Giulesti a reprezentat un eveniment total nereusit din punct de vedere organizatoric. La primul fluier al arbitrului Rosetto, doar 6.000-7.000 de spectatori alcatuiau asistenta la cel mai important meci amical sustinut de „tricolori" pe teren propriu in ultimii ani. Motivul? Preturile mari ale biletelor, stabilite de FRF intre 150.000 lei si 1.500.000 de lei.

SITUATIE. Daca peluzele erau ocupate, tribunele I si a II-a au fost mai putin populate. Surprinzator, tribuna I arata aproape plina, desi acolo biletele au costat 400.000 de lei. Secretarul general adjunct al FRF, Cristian Bivolaru, a spus ca federatia a oferit in jur de 3.000 de gratuitati. Situatia stanjenitoare a mai fost salvata oarecum la pauza, cand FRF a permis accesul liber al spectatorilor. Chiar si asa, stadionul nu s-a umplut, confirmand ca, din punct de vedere organizatoric, evenimentul a fost unul total nereusit.

REACTIE. Cu cateva minute inaintea startului meciului, oficialii FRF erau consternati: „Nu ne-a venit sa credem cand am vazut cat de putini spectatori se aflau in tribune. Asta dupa ce am inteles ca la Budapesta, unde biletele au costat intre 20 si 60 de euro, au fost 43.000 de spectatori. Cred ca vom avea probleme si la meciul cu Finlanda din acest punct de vedere", a precizat Bivolaru. (Mihai Igirosanu)

„Parintii mei au plans de fericire"

Mihaita Plesan a fost unul dintre protagonistii succesului rasunator impotriva Germaniei. Mijlocasul craiovean a fost cel care a declansat dezastrul „panzerelor". A inscris primul sau gol pentru nationala mare.
VICENTIU NEAGOE

  • Jurnalul National: Cum te simti dupa meciul cu Germania?

    Mihaita Plesan: Faorte fericit. Nu ma asteptam sa inscriu. In acest meci, totul mi-a iesit perfect.

  • Cum de-ai purtat tricoul cu numarul 10?

    Domnul Iordanescu mi-a dat acest tricou si mi-a spus sa am grija de el ca de ochii din cap.

  • Cu Scotia ai jucat la tineret, iar acum titular la echipa mare.

    In Scotia am jucat bine, am si marcat un gol foarte frumos. Cred ca si evolutiile de la echipa de club au contat foarte mult.

  • Merita Romania sa participe la Europenele din Portugalia?

    Sigur ca da. Dupa evolutia de miercuri seara imi pare si mai rau.

  • Cu cine ai vorbit imediat dupa meci?

    Cu parintii mei. I-am sunat imediat dupa joc pentru a trai impreuna bucuria. Ai mei au plans. Nici eu nu m-am putut abtine. Mi-au dat si mie lacrimile. A fost cea mai fericita zi din viata mea.

  • Care sunt planurile de viitor?

    Acum am multe oferte, vreo sase-sapte. O sa stau sa le cantaresc pe toate si apoi voi lua o decizie, dar momentan nu ma gandesc decat la o participare in Cupa UEFA cu Universitatea Craiova. „Nu mai mergeti la Euro!"
    CATALIN FAINISI

    Nationala „panzerului" a fost aspru criticata de catre presa germana, care i-a sugerat sa renunte la Euro 2004. Nu mai mergeti in Portugalia, fiindca acolo va asteapta Olanda, care s-ar putea sa va marcheze cel putin 10 goluri", a titrat cotidianul german Bild.

    DURERE. Germania nu a mai fost umilita in asemenea fel din 1913, cand a fost condusa la pauza cu 4-0 de Belgia, intr-un meci castigat de „dracii rosii", cu 6-2. „Vai, cat de tare doare!", a adaugat Bild.

    UNISON. Nici celelalte ziare germane nu i-au „iertat" pe Kahn & Co., Berliner Zitung (Berlin) si Suddeutsche Zeitung (Munchen), considerandu-i lipsiti de vlaga. „Voller este vinovat de aceasta infrangere istorica. I-a trimis in aparare pe Ramelow si Jeremies, care aratau ca niste fundasi intepeniti, adusi din anii ’70 sa joace un meci in 2004, oferta de care modernii atacanti romăni au profitat din plin". „Mai penibil nu se poate", a completat cotidianul elvetian Blick. „Starurile germane din Bundesliga s-au facut de ras pierzand lamentabil cu scorul de 1-5, in fata unui adversar mediocru, care nici macar nu s-a calificat la Euro 2004."

    ENGLEZI BUCUROSI. Victoria romanilor a fost salutata si de presa engleza. „Germania a suferit inca un cosmar precum cel de la Munchen, fiind zdrobiti de Romănia, la Bucuresti. Selectionerul Rudi Voller, socat, nu a putut sa nu isi aminteasca de septembrie 2001, cand echipa sa a fost invinsa, cu acelasi scor, de Anglia", a scris Daily Mirror. Titluri asemanatoare au fost si in cotidianele iberice Marca, As si Mundo Deportivo. „Romania a masacrat o Germanie descompusa", a scris Marca.

    Mircea Sandu, huiduit

    Efectul nemultumirii spectatorilor a aparut spre finalul meciului, cand un palc de suporteri rapidisti, aflati la peluza de sub tabela de marcaj, au inceput sa scandeze numele presedintelui FRF, Mircea Sandu. In momentul imediat urmator, restul celor prezenti in tribune au inceput sa huiduie copios, determinandu-i pe reprezentantii fanilor giulesteni sa-si infraneze manifestarile de sustinere la adresa liderului de la Casa Fotbalului. „Nasul" a refuzat sa comenteze aceste reactii, surse apropiate FRF sustinand ca presedintele FRF a recunoscut totusi ca preturile biletelor au fost cam piperate. „Ar fi fost frumos ca stdionul sa fie plin", a comentat Sandu.

    „Putem invinge pe orice"

    Impresarul Gheorghe Popescu crede ca tricolorii pot invinge orice formatie, dupa ce au castigat meciul cu selectionata Germaniei. „Daca ar fi sa compar acest joc cu unul al generatiei mele, l-as compara cu acel 5-1 de la Bucuresti cu Tara Galilor. Imi pare bine ca actualii jucatori au incredere in ei", a spus Popescu. Presedintele FRF, Mircea Sandu, a apreciat calitatea gazonului de pe „Giulesti". „Nu sunt de acord cu comparatia dintre generatia de acum si cea din anii ’90. Am avut prestatii bune in amicale, dar va trebui sa confirmam in cele oficiale. Investitia clubului Rapid este foarte buna si pot spune ca am castigat un gazon", a declarat Sandu.

    Felicitari de la nemti

    Ministrul de Interne al Germaniei, Otto Schily, a felicitat nationala Romaniei pentru victoria de miercuri. Schily a apreciat valoarea jucatorilor romani, dar a promis ca nationala Germaniei isi va lua revansa: „Pentru noi, acesta a fost un eveniment mai dureros, dar, atat timp cat dumneavoastra castigati meciurile amicale si noi castigam calificarile este foarte bine. Ati jucat ca niste adevarati maestri". Schily s-a aflat joi dimineata la Sibiu, unde a donat suma de 5.000 de euro Scolii Waldorf si 2.500 de euro Liceului Samuel Von Bruckenthal. De asemenea, ministrul a daruit unor scoli din Sibiu o minge semnata de toti jucatorii nationalei Germaniei si un tricou oficial.

    Chivu pierde derby-ul cu Milan

    Cristi Chivu a jucat doar 34 de minute in meciul cu Germania. Capitanul „tricolorilor" a suferit o contractura la coapsa si a fost inlocuit cu Sorin Ghionea. Din cauza accidentarii, Chivu va pierde derby-ul cu AC Milan, partida care ar putea decide titlul in Italia. „Inca nu stiu cat este de grav, dar cred ca nu voi putea juca duminica", a spus internationalul roman dupa meci. Ieri, capitanul nationalei a fost supus unei rezonante magnetice. Interesant este ca in repriza a doua, Iensci a aparut pe gazon purtand tricoul cu numarul 5 al lui Chivu, desi ramasese imbracat cu sortul sau cu numarul 4.

    Declaratii

    „Daca jucam asa si pana acum, ne calificam peste tot. Nu credeam ca o sa invingem cu scorul asta. Eu am incredere in fotbalistii din campionatul intern" Dumitru Dragomir, presedinte LPF

    „Ne-am mobilizat si am obtinut o victorie importanta pentru palmares, mai ales ca am jucat cu fotbalisti tineri. Regretam ca am pierdut calificarea la Euro" Anghel Iordanescu, selectioner Romănia

    „Este o victorie de moral si ne poate ajuta foarte mult in meciurile din preliminarii, insa nu trebuie sa uitam ca nici un meci nu seamana cu altul" Mircea Sandu, presedinte FRF
  • ×
    Subiecte în articol: sport meci sandu echipa germania