Umilinţa petrecută în timpul partidei cu Rusia pare că le-a trezit la timp pe fetele pregătite de Radu Voina. Astfel, putem explica modul în care au evoluat cu Suedia, nimeni alta decât învingătoarea Rusiei în prima zi a competiţiei.
Cu Cristina Vărzaru revenită pe banda dreaptă şi Ramona Maier în mare vervă, româncele au luat startul în ritm de galop şi în minutul 7 tabela arăta un neverosimil 6-2. Tiparul l-am recunoscut uşor, meciul cu Rusia încă fiindu-ne proaspăt în memorie. Cu toate acestea nu am mai cedat iniţiativa şi ne-am desprins şi mai tare pe tabelă, pauza arătând 23-14 pentru tricolore!
Primele zece minute ale mitanului secund au fost decisive pentru viitorul meciului. Cu Paula Rădulescu în mare formă, dar şi cu atacul suedez total neinspirat, diferenţa a crescut la 13 goluri între cele două combatante! Din minutul 40 Radu Voina a înţeles că e timpul să apeleze şi la garnitura secundă. Pe teren au intrat Moldovan, Vădineanu, Vărzaru (nr. menajată după accidentarea suferită în jocul contra Danemarca) sau Elisei. Chiar şi aşa Romania nu a luat piciorul de pe acceleraţie, făcând chiar spectacol pe final. Tabela s-a închis la un neverosimil 41-24 în favoarea noastră şi tricolorele s-au calificat în semifinale de pe primul loc în grupă. Din Grupa A, alături de tricolore, în penultimul act al competiţiei merge gazda, Danemarca. Nordicele au învins aseară, 25-23, campioana Rusia şi au realizat cea mai mare surpriză a turneului.
În această etapă a GF World Cup, România va da piept cu Germania! Aseară,n Grupa B, Karoline Dyhre Breivang a înscris în ultima secundă a partidei şi a adus victoria Norvegiei, scor 26-25 în faţa Germaniei. Totuşi, Germania a reuşit să treacă şi ea, în grupa B, în penultimul act al competiţiei.
Romania - Suedia 41-24 (23-14)
Romania: Maier 10, Varzaru 5, Amariei 4, Manea 4, Stanca 4, Neagu 3, Moldovan 3, Vadineanu 3, Elisei 2, Neagu 2, Vizitiu 1.
Suedia: Torstenson 6, Jacobsen 3, Wallen 2, Gullden 2, Isakson 2, Boson 2, Holmgren 2, Wikensten 2, Skogsberg 2, Fagelstorm 1.
În 26 septembrie vor avea loc semifinalele, de la orele 15.15, respectiv 17.15, iar în 27 septembrie finala mică (ora 16.30) şi finala mare (ora 18.30).
Citește pe Antena3.ro