x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gică Popescu: "Dinamo vrea în Ligă cu rebuturi ca Niculescu?"

Gică Popescu: "Dinamo vrea în Ligă cu rebuturi ca Niculescu?"

23 Ian 2009   •   00:00

Fostul căpitan al naţionalei României, Gheorghe Popescu, a pus la îndoială în termeni foarte duri valoarea jucătorilor achiziţionaţi de liderul campionatului, Dinamo Bucureşti. Referindu-se la Niculescu, "Baciul" a menţionat că, deşi în respectă pe jucător, nu poate admite că acesta va fi util pentru gruparea din Ştefan cel Mare. Claudiu Niculescu trăieşte, adaugă Popescu, din amintiri, aducând drept dovadă anul 2008 lipsit de performanţe al atacantului de 32 de ani.



Gabi Tamaş este un alt subiect care îl îngrijorează pe Gică Popescu, acesta fiind dezamăgit de întoarcerea fundaşului în România, la Dinamo, fapt pe care îl consideră o dovadă a plafonării jucătorului. "Tot respectul pentru Claudiu Niculescu, dar nu a jucat nici în Germania, nici în Cipru. Dinamo nu a adus în ultimii ani decât rebuturi, iar cu nostalgia nu poţi obţine performanţe. În astfel de condiţii, oricât şi-ar dori Cristi Borcea să intre în Liga Campionilor, nu pot ajunge acolo. Un jucător cu calităţile lui Gabi Tamaş ar trebui să joace la cluburi puternice din străinătate, dar dacă el acceptă să revină în ţară, la Dinamo, nu e în regulă. Nu a fructificat niciodată potenţialul pe care îl are, a stagnat şi e păcat, pentru că ar un potenţial incredibil, e un talent deosebit, dar nu înţeleg ce se întâmplă. Nu cred că are probleme din cauza accidentărilor, ci cu totul şi cu totul alte probleme. S-ar putea chiar de ordin extrasportiv", a declarat Popescu pentru televiziunea naţională. Gheorghe Popescu a jucat pentru echipa naţională a României între 1988 şi 2003, perioadă în care a strâns 115 prezenţe şi 16 goluri. "Baciul" a jucat şi la Dinamo spre sfârşitul carierei, fiind legitimat în 2002 pentru câteva luni la clubul din Ştefan cel Mare, pentru care a jucat în 8 partide.
Antena3

×
Subiecte în articol: sport