x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gica Popescu: "Ma simt mult prea puternic"

Gica Popescu: "Ma simt mult prea puternic"

de Vicentiu Neagoe    |    Mihai Igirosanu    |    19 Noi 2005   •   00:00
Gica Popescu: "Ma simt mult prea puternic"

Gica Popescu a sustinut ieri ultima conferinta de presa inaintea alegerilor, care vor avea loc luni, in cadrul Adunarii Generale a FRF.

Inaintea intalnirii cu mass-media, fostul international a fost la Casa Fotbalului, unde a dorit sa verifice ultimele detalii tehnice ale procedurii de vot. El s-a intalnit si cu secretarul general al FRF, Adalbert Kassai, cu care a discutat pe marginea sedintei de luni.

INCREDERE. Pe parcursul conferintei, Gica Popescu s-a aratat foarte optimist in privinta rezultatului alegerilor: "Sunt mult prea tare ca sa fiu doborat. Am obtinut prin propriile puteri si prin munca tot ceea ce am acum, iar personalitatea mea este foarte greu de egalat", a declarat el. "90% dintre oamenii cu care m-am intalnit in teritoriu mi-au spus ca vor vota schimbarea. Am incredere ca ei n-au facut asta doar datorita prezentei mele in mijlocul lor." Daca dimineata Gica Popescu era destul de ingrijorat in privinta corectitudinii alegerilor, in cadrul conferintei de presa el s-a aratat mult mai linistit. "Faptul ca buletinele de vot vor avea holograme si ca varianta cabinelor de vot mi-a fost acceptata ma face sa cred ca oamenii vor sa voteze schimbarea."

REPROSURI. Popescu a fost deranjat de metodele lui Mircea Sandu. "Am inteles ca atunci cand a avut lor intalnirea de la Mogosoaia, copiii de la echipa Under 20 au fost trimisi acasa pentru a se face loc invitatilor. Daca asa inteleg ei, inseamna ca viitorul fotbalului romanesc e negru. Nu e normal ca Ionut Lupescu sa conduca fotbalul, cand nimeni n-a vazut programul sau."

"ANTI-NASU’" PE GARDURI
Gardurile de la Stadionul Lia Manoliu, aflat in incinta Casei Fotbalului, au fost imprimate ieri cu sloganuri contra lui Mircea Sandu. "Un fotbal = Rezultate, Un presedinte = Demnitate", "Iordanescu vinovat, Nasu’ e mereu curat?", "Nasu’ Mafiot", "Nasu’ = PCR", "Vrem Generatia de Aur la FRF", "ANTI-NASU’" sunt cateva din insemnele de pe zidurile stadionului.

SONDAJ
Conducerea Universitatii Craiova a anuntat ca deci- zia finala pentru votul la presedintia FRF va fi stabilit duminica seara, dupa ce va fi incheiat sondajul printre suporteri, organizat pe site-ul clubului. Pana aseara, 60% erau de parere ca Universitatea trebuie sa-l voteze pe Mircea Sandu, 15% pe Gica Popescu, iar 25% erau indecisi. In cele trei saptamani de cand a fost permis accesul la noul site al clubului au fost 40.000 de vizitatori. Procentajul suporterilor la votul Universitatii pentru presedintia FRF va cantari in proportie de 50%, restul, de 50%, urmand a insemna ce vor decide membrii Consiliului Director.
×
Subiecte în articol: sport popescu Gica Popescu