x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Gloria Bistriţa – Steaua: Cu "Lippi" în tribună

Gloria Bistriţa – Steaua: Cu "Lippi" în tribună

de Marius Mihalcea    |    07 Apr 2010   •   00:00
Gloria Bistriţa – Steaua: Cu "Lippi" în tribună
Sursa foto: Raed Krishan/Intact Images/Gazeta Sporturilor

Tehnicianul "roş-albaştrilor", Mihai Stoichiţă, a fost suspendat două etape de Comisia de Disciplină a LPF şi nu va putea să îşi coordoneze echipa de pe bancă la meciul de astăzi de la Bistriţa.

Steaua aleargă după titlul cu numărul 24, care ar fi primul după o pauză de patru ani, dar tocmai acum, când campionatul a dat în clocot, iar lupta pentru titlu s-a încins teribil, problemele se ţin scai de gruparea din Ghencea! Care înaintea unui joc extrem de dificil, cum este cel de astăzi cu trupa lui Marius Şumudică, a mai primit o veste proastă: Mihai Stoichiţă a fost suspendat două etape, pentru "comportament neregulamentar" la meciul cu FC Braşov, din etapa a 25-a a Ligii 1, astfel că la Bistriţa va lua loc doar în tribună.

Eliminat de arbitru pentru proteste vehemente spre finalul meciului cu Braşovul, Stoichiţă a fost totodată amendat cu 2.300 de lei. Absenţa lui "Lippi" de pe banca tehnică nu va fi însă singura din tabăra Stelei la Bistriţa. În meciul cu Gloria, "roş-albaştrii" nu vor conta nici pe serviciile a trei jucători de bază, Ovidiu Petre fiind suspendat, iar Janos Szekely şi Artiom Karamian - accidentaţi.

SZEKELY A FOST OPERAT
Dintre cei doi jucători accidentaţi, Szekely nu va mai putea să o ajute pe Steaua deloc în acest sezon. Mijlocaşul în vârstă de 26 de ani, care a suferit o ruptură de menisc intern la unul dintre antrenamentele conduse de Stoichiţă, a fost supus ieri unei intervenţii chirurgicale, la Spitalul Militar Central, perioada de reabilitare fiind estimată la cinci luni. De partea cealaltă, chiar dacă Steaua nu traversează cea mai bună perioadă, bistriţenii s-ar mulţumi şi cu un rezultat de egalitate.

"Lupta pentru evitarea retrogradării nu este încheiată pentru noi, iar un punct cu Steaua este şi el foarte important", a declarat directorul tehnic al ardelenilor, Remus Vlad.


Trică a dezertat
Alt meci încins al etapei cu numărul 26 este cel de la Alba-Iulia, dintre echipa locală, Unirea, şi Universitatea Craiova, de această dată însă cu implicaţii strict în lupta pentru evitarea retrogradării. Potrivit unor surse din cadrul grupării din Cetatea Băniei, din lotul Ştiinţei pentru acest joc nu face parte Eugen Trică, care nu ar fi făcut deplasarea, el fiind nemulţumit că nu este folosit de antrenorul Mark Wotte. De altfel, Trică, susţin aceleaşi surse, nu a participat la antrenamentul de luni seară şi şi-a strâns lucrurile din cantonamentul Universităţii.

De partea cealaltă, în frunte cu antrenorul Blaz Sliskovici, ardelenii sunt convinşi că de deznodământul partidei de astăzi cu Craiova se leagă ultimele lor speranţe în ceea ce priveşte salvarea de la retrogradare. "Nici nu mă gândesc să nu câştigăm cel mai important meci din acest retur. E adevărat că am mai multe probleme de lot, dar nu am timp să mă plâng", a declarat bosniacul.

"Meciul cu Bistriţa este special pentru mine, pentru că acolo am debutat în fotbalul mare. Nu ştiu dacă este decisiv, fiindcă mai sunt multe meciuri până la finalul campionatului şi probabil că multe echipe se vor mai încurca"
Ciprian Tătăruşanu, portar Steaua

"Steaua joacă fiecare meci doar la victorie, orice alt rezultat fiind considerat un eşec, iar pentru noi orice punct pierdut ne îngreunează situaţia în clasament"
Cristian Coroian, căpitan Gloria

×
Subiecte în articol: sport