Serbia a făcut o partidă aproape perfectă la Viena şi se anunţă drept o contracandidată serioasă pentru naţionala noastră în lupta de calificare la CM.
Oaspeţii au avut un debut de meci fantastic, ameninţând poarta austriacă chiar din primul minut, dar lovitura de cap a lui Zigic a fost respinsă în corner de Manninger. Elevii lui Radomir Antic au deschis scorul în minutul 14, când Krasic a luat o acţiune pe cont propriu şi a şutat senzaţional de la 18 metri, aproape de vinclu. Fază aproape identică după numai patru minute: Pantelic a pătruns central şi a trimis în bară, dar Jovanovic a urmărit şi a împins balonul în poarta goală. Austriecii au încercat să dea o replică prin căpitanul Ivanchitz, dar cei care au marcat au fost tot sârbii, prin fundaşul stânga Obradovic, cu un şut plasat la colţul lung (’24). Până la pauză, oaspeţii au mai avut o bară, dar au şi fost iertaţi de un penalty, la o intervenţie a portarului Stojkovic asupra lui Garics. Repriza secundă a fost mult mai liniştită, dar Serbia a reuşit să-şi treacă în cont încă o bară, după un şut al lui Pantelic. Austriecii au înscris golul de onoare cu zece minute înainte de final, când Janko a punctat la capătul unei curse de 30 de metri. Sârbii s-au impus în final cu 3-1 şi vor veni în România, pentru meciul de la 28 martie 2009, în postura de lideri ai Grupei 7.
GRUPA 7, aseară
Lituania – Insulele Feroe 1-0
Danilevicius (’20)
Austria – Serbia 1-3
Janko (’80)/Krasic (’14), Jovanovic (’18), Obradovic (’24)
Clasament
1. Serbia 4 3 0 1 9-3 9p
2. Lituania 4 3 0 1 6-3 9p
3. Franţa 3 1 1 1 5-6 4p
4. Austria 4 1 1 2 5-7 4p
5. România 3 1 1 1 3-5 4p
6. Feroe 4 0 1 3 1-5 1p
Următoarele partide: România – Serbia, Lituania – Franţa (28.03.2009); Austria – România, Franţa – Lituania (1.04.2009)