Estadio de la Luz din Lisabona va găzdui pe 25 ianuarie un meci de fotbal la care vor participa foste şi actuale mari vedete ale fotbalului precum Rivaldo, Rui Costa, Zinedine Zidane, Kaká, Nuno Gomes, Pauleta , Valdo, Hagi şi Gică Popescu. Organizată iniţial ca "Partidă împotriva sărăciei", confruntarea dintre selecţionata fostelor vedete şi Benfica All Star are drept scop strângerea de fonduri pentru sinistraţii din Haiti.
Partida este organizată de Fundaţia Benfica şi este promovată de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). Spectatorii vor putea intra pe arena lusitană contra a 10 euro, preţul unui bilet. Preambulul partidei este ocupat de o amplă campanie de promovare, menită să convingă spectatorii să doneze bani pentru Haiti.
Convocate să îmbrace tricoul selecţionatei mondiale, câteva vedete sunt parte integrantă a promovării unor programe ale ONU. Astfel, Kaká este ambasador al ONU pentru Programul Mondial pentru Alimentaţie (PAM), în timp ce Zidane, fost jucător al clubului spaniol Real Madrid şi care s-a retras în 2006, este ambasador al bunăvoinţei din partea PNUD şi promovează, de şapte ani, Partida împotriva Sărăciei, al cărei obiectiv principal este să atragă atenţia asupra necesităţii unei activităţi concertate ca armă de luptă împotriva sărăciei globale.
Arbitrul partidei va fi italianul Pierluigi Collina.
Citește pe Antena3.ro