x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport HANDBAL – LIGA CAMPIONILOR / Un fenomen numit Steaua

HANDBAL – LIGA CAMPIONILOR / Un fenomen numit Steaua

de Florin Gongu    |    10 Noi 2008   •   00:00
HANDBAL – LIGA CAMPIONILOR / Un fenomen numit Steaua

Având prestaţii vecine cu mediocritatea în Liga Naţio-nală, Steaua face furori în Liga Campionilor. Sâmbătă seară a învins la Koper, 30-29, şi e la un pas de calificarea în faza următoare a competiţiei.



În campionat ocupă abia locul 10 din 14 echipe, având o linie de clasament dezastruoasă: două victorii, două rezultate de egalitate şi patru înfrângeri. În Europa însă face furori. Sâmbătă seară a câştigat în Slovenia, ajungând la a treia victorie în Liga Campionilor, cocoţându-se în fruntea Grupei E, cu 6 puncte. Cea mai bună performanţă all-time a unei echipe româneşti participantă în Ligă, după ce s-a trecut la noul format al competiţiei.

Club condus falimentar

Cum e posibilă această comportare total contradictorie? Totul porneşte de la conducerea secţiei de handbal, care a reuşit să-i deruteze pe jucători. În urmă cu doi ani, între Steaua şi SC MFA SA Mizil a intervenit un parteneriat, în urma căruia directorul general al MFA, Gheorghe Cazacu, a devenit preşedintele secţiei de handbal ca urmare a calităţii sale de finanţator. Care finanţare vine tocmai de la Ministerul Apărării! MFA Mizil este cel mai important producător de tehnică militară, fiind prima societate desprinsă din CN ROMARM care a căpătat statutul de persoană juridică, având capital integral privat şi ca obiect de activitate fabricarea muniţiei şi armamentului.

În baza parteneriatului, echipa de handbal a căpătat şi iniţialele finanţatorului, astfel că echipa se numeşte Steaua MFA. Practic, Apărarea continuă să dea bani la echipă, dar prin intermediarul MFA Mizil, reprezentat de acest Gheorghe Cazacu, un om cu maniere dictatoriale, care nu are nimic în comun cu handbalul. Curios cum conducerea CSA Steaua asistă impasibilă la distrugerea echipei. Care, absolut miraculos, obţine performanţe în Europa, dar în România este ciuca bătăilor! Spre exemplificare, să menţionăm doar că sâmbătă seară, în Slovenia, Steaua s-a prezentat fără antrenor! Sezonul trecut, Steaua a câştigat campionatul şi Cupa României, cu Dumitru Berbece şi cu Nicolae Munteanu pe bancă.

Iată cum arăta organigrama băncii tehnice la începutul acestui sezon: Cornel Oţelea – manager general; Dumitru Berbece – antrenor principal; Nicolae Munteanu – antrenor de portari. Rând pe rând, toţi au fost eliminaţi, ultimul chiar înaintea meciului de la Koper, când Cazacu i-a adus la cunoştinţă că e suspendat pentru 30 de zile.

De precizat că de la 30 octombrie Cazacu este suspendat pentru patru luni de FR Handbal pentru declaraţii jignitoare aduse conducerii federaţiei. Astfel că în Slovenia, pe banca Stelei nu a stat nimeni, rolul de antrenor îndeplinindu-l jucătorul Bozo Rudici, autor a patru goluri! El a fost nevoit să iasă din teren şi să se aşeze pe bancă pentru a putea solicita un time-out, într-un final de meci în care se vedea clar cum Steaua nu are pe nimeni pe bancă şi începea să piardă din avanta-jul consistent avut la un moment dat!

Mobilizare maximă

Steaua a făcut un meci de excepţie în Slovenia, trecând peste faptul că pe banca tehnică nu a avut antrenor. Mobilizarea a fost maximă, dar finalul era să le fie fatal. În minutul 46 conduceau cu 23-17, în ultimele cinci minute mai aveau un avans de patru goluri, iar în final au câştigat la doar un gol diferenţă. Golurile Stelei au fost marcate de Stavrositu (6) şi Şania (6), Nadoveza (5), Georgescu (4) Rudici (4), Ilieş (3), Cian (1) şi Mazilu (1). În celălalt meci al grupei, Portland – Chehovskie 33-27.

Clasament, grupa E
1. Steaua            4    3    0    1    122:    125    6
2. Chehovskie     4    2    0    2    128:    121    4
3. Portland          4    2    0    2    126:    122    4
4. Cimos Koper    4    1    0    3    114:    122    2

Au mai rămas de jucat: Chehovskie – Koper (15.11), Steaua – Portland (16.11), Portland – Koper (22.11), Chehovskie – Steaua (23.11). Primele două echipe se califică în faza următoare a Ligii Campionilor, în timp ce ocupanta locului 3 continuă în Cupa Cupelor. Steaua este sigură în acest moment măcar de locul 3.

×
Subiecte în articol: sport steaua