x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport HANDBAL – NAŢIONALA • Lotul pentru Cupa Mondială

HANDBAL – NAŢIONALA • Lotul pentru Cupa Mondială

11 Oct 2008   •   00:00

Reprezentativa feminină a României va participa, în perioada 14-19 octombrie, la cea de-a 4-a ediţie a Cupei Mondiale, care va avea loc la Aarhus (Danemarca).



Reprezentativa feminină a României va participa, în perioada 14-19 octombrie, la cea de-a 4-a ediţie a Cupei Mondiale, care va avea loc la Aarhus (Danemarca).

Aflat la prima acţiune ca antrenor al echipei naţionale, Radu Voina a selecţionat pentru acest turneu următoarele jucătoare: Luminiţa Dinu, Paula Rădulescu, Tereza Pâslaru – portari; Valentina Ardean, Camelia Balint, Ionela Stanca, Oana Manea, Aurelia Brădeanu, Narcisa Lecu-şanu, Adina Meiroşu, Carmen Amariei, Oana Şoit, Andreea Cruceanu, Ramona Maier, Cătălina Cioarec, Matilda Geiger. Cele opt echipe participante au fost împărţite în două grupe, astfel: Grupa A: Rusia, Ungaria, Danemarca, Franţa; Grupa B: Norvegia, România, Germania, Suedia. Primele două clasate se vor califica în semifinale. Câştigătoarea va fi premiată cu 25.000 de euro, finalista cu 15.000 de euro, ocupanta locului 3, cu 10.000 de euro, iar echipa de pe locul 4, cu 5.000 de euro.

×
Subiecte în articol: sport