Vicecampioana României, Rulmentul Braşov, a obţinut ieri, în deplasare, o victorie extraordinară împotriva norvegiencelor de la Byasen Trondheim, scor de 31-27 (17-13), în manşa tur a sferturilor de finală ale Cupei EHF.
În ciuda faptului că nordicele erau cotate drept mari favorite la calificare, fetele antrenate de Herbert Muller s-au instalat la conducerea jocului încă din minutul 6. Până la pauză, româncele şi-au asigurat un avantaj de patru goluri, continuând să controleze meciul. Deşi sunt neplătite de mai multe luni şi au luat decizia de a nu se mai antrena în această săptămână, jucătoarele Rulmentului nu le-au lăsat nici o şansă norvegiencelor în repriza secundă, obţinând un succes care le oferă prima şansă la calificarea în careul de aşi al competiţiei. "Am intrat pe teren foarte concentraţi încă din prima secundă a partidei şi am reuşit să arătăm foarte devreme cine este şeful pe teren. Pentru mine este important acum că am câştigat la o diferenţă de patru goluri şi sunt sigur că ne vom califica. Va trebui să fim atenţi însă în meciul de la Braşov, pentru că Byassen joacă foarte bine în deplasare", a declarat antrenorul Rulmentului, Herbert Muller. Legat de posibila grevă a jucătoarele de săptămâna viitoare, tehnicianul a spus: "Fetele au stabilit o linie în vestiar şi pe aceea vor să o urmeze. Şi-au spus punctul de vedere, acum este treaba conducerii". Campioana ţării, Oltchim, a jucat aseară, la Vâlcea, cu Buducnost Podgorica, pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor. Tot ieri, după închiderea ediţiei, s-a disputat şi meciul Larvik – Oţelul Galaţi, din sferturile de finală ale Cupei Cupelor.
Citește pe Antena3.ro