x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Hiddink ameninţă federaţia rusă cu tribunalul

Hiddink ameninţă federaţia rusă cu tribunalul

de Corina Andriuta    |    31 Mai 2010   •   00:00
Hiddink ameninţă federaţia rusă cu tribunalul
La început totul a fost frumos. Lumea prietenoasă, rezultatele apreciabile, fetele frumoase iar timpul pentru cărţile favorite destul de apreciabil. Ba, chiar şi vodka începuse să-i placă... Acum, după ce a părăsit banca naţionalei Rusiei, Guus Hiddink începe să simtă cum e să nu mai fi selecţionerul „Zbornaya".

Despre ce este vorba? Ei bine, agentul lui Guus Hiddink, a amenintat ca va da în judecată  Federaţia Rusă de Fotbal . Hiddink Kees van Nyuvenheyzen a spus că clientul său va chema în instanţă FRF în cazul în care nu îi vor fi achitate restanţele salariale,  citează cotidianul "Sportul sovietic".


Potrivit lui  Van Nyuvenheyzena, „Hiddink nu a primit salariul de la FRF de la începutul anului 2010, deşi contractul său este valabil până la 15 iulie”. Agentul a confirmat că tehnicianul olandez a început să antreneze  Turcia, dar acest lucru este explicat prin faptul că „el este sătul  de comportamentul FRF”.

Wan Nyuvenheyzen apreciază acţiunile FRF  ca fiind „o ruşine”  şi a adăugat că Hiddink nu s-a confruntat cu „asa ceva de când e în fotbal, adică de 30 de ani”.  Potrivit agentului, Hiddink va avea răbdare cu ruşii până la 15 iulie. Apoi, dacă banii nu-i vor fi viraţi se vor întâlni în instanţă!  Conform unor surse neoficiale, salariul lui Hiddink este de şapte milioane de euro pe an.


Antrenorul olandez a pregătit naţionala  Rusiei începând cu vara anului 2006. Contractul său era achitat Fondul Naţional a Academiei de Fotbal (FNAF), instituit de omul de afaceri rus Roman Abramovici. Cu toate acestea, la începutul anului 2010 FNAF a refuzat să plătească salariul lui Hiddink.

Noul antrenor a naţionalei Rusiei a devenit olandezul Dick Advocaat, acesta semnând un contract pe patru ani. Potrivit spuselor  preşedintelui (FRF),  Serghei Fursenko, noul antrenor va câştiga mai puţin decât Hiddink.

×
Subiecte în articol: sport