x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Hochei: Doliu pe gheaţă

Hochei: Doliu pe gheaţă

15 Oct 2008   •   00:00

Alexei Cerepanov, unul dintre cei mai talentaţi tineri hocheişti din Rusia, a decedat luni, în timpul unui meci de campionat.



Alexei Cerepanov, unul dintre cei mai talentaţi tineri hocheişti din Rusia, a decedat luni, în timpul unui meci de campionat.
Tragedia a avut loc în timpul partidei din Liga Continentală, dintre Vitiaz Cehov şi Avangard Omsk. Spre finalul reprizei a treia, când oaspeţii au schimbat liniile, Cerepanov a trecut pe banca de rezerve, pentru ca, după doar câteva secunde, să sufere un atac de cord. El a fost transportat de urgenţă la spital, însă medicii nu i-au mai putut salva viaţa. La doar 19 ani, Alexei Cerepanov, poreclit "Expresul din Siberia", era considerat unul dintre cei mai buni hocheişti din Europa. Campion mondial de juniori în 2007, el urma să facă pasul spre NHL după ce fusese prima alegere a echipei New York Rangers la draft-ul din acel an. Tânărul hocheist a preferat însă să mai rămână un sezon la Avangard, pentru care înscrisese deja şapte goluri în 14 meciuri. Cei de la New York Rangers au deplâns dispariţia lui Cerepanov, înaintea meciului disputat în seara aceleiaşi zile, contra lui New Jersey Devils, fiind păstrat un minut de reculegere.
Tot luni, lumea sportului a îmbrăcat din nou haine de doliu, după decesul subit al jucătorului de rugby în XIII Adam Watene, pilierul echipei engleze Wakefield Wildcats. Watene, 32 de ani, a suferit o criză cardiacă la vestiar, după antrenament.

×
Subiecte în articol: sport