x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

de Jurnalul National    |    22 Noi 2007   •   00:00

BASCHET. Echipa masculină Asesoft Ploieşti a pierdut, cu scorul de 95-85, meciul disputat in deplasare cu Hemofarm Stada Vrsac (Serbia), din etapa a 3-a a Cupei ULEB, grupa C. Ploieştenii, care au o victorie şi două infrăngeri, vor intălni in etapa viitoare, la 28 noiembrie, in faţa propriilor suporteri, pe Galatasaray Istanbul. In prima manşă din turul 2 preliminar al FIBA Eurocup, "U" Mobitelco Cluj a fost invinsă in deplasare de PAOK Salonic (Grecia), cu 79-74. Returul se va disputa la Cluj la 27 noiembrie.

TENIS. Răzvan Sabău s-a calificat in turul doi al turneului challenger de la Puebla (Mexic), dotat cu premii in valoare totală de 25.000 de dolari. Venit din calificări, Sabău l-a invins in runda inaugurală, scor 6-3, 4-6, 7-5, pe mexicanul Victor Romero. In faza următoare a competiţiei, romănul il va intălni pe Mariano Puerta (Argentina), cap de serie numărul 7.

ANGLIA. Cotidianul Mirror a scris ieri că oficialii lui Real Madrid sunt pregătiţi să ofere 40 de milioane de euro lui Chelsea pentru achiziţionarea atacantului Didier Drogba . Internaţionalul ivorian a declarat in mai multe rănduri că vrea să părăsească gruparea londoneză, după plecarea antrenorului Jose Mourinho. Şefii lui Chelsea incearcă să-i găsească un inlocuitor lui Drogba şi ar putea ca in această iarnă să-l transfere pe Nicolas Anelka de la Bolton Wanderers.

ANTRENORI. Tehnicianul Costică Ştefănescu şi-a reziliat contractul cu formaţia siriană de primă ligă Al Wahda Damasc. Antrenorul romăn şi-a motivat gestul prin neinţelegeri cu oficialii grupării. "Am terminat treaba in Siria. Am avut mai multe diferende cu persoane din conducere, dar şi cu unii jucători mai vechi. Eu am vrut să schimb ceva in bine, dar fotbaliştii s-au simţit ameninţaţi. Au intervenit oficialii, iar eu nu am putut accepta aşa ceva", a declarat fostul internaţional.

×
Subiecte în articol: sport