x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

28 Iul 2008   •   00:00
Info

A decedat Daniel Santamans
Fostul antrenor al reprezentativei de rugby a României, Daniel Santamans, a decedat sîmbătă, la Cugnaux, localitate din apropiere de Toulouse, în urma unui accident cardiovascular, a anunţat L'Equipe.



A decedat Daniel Santamans
Fostul antrenor al reprezentativei de rugby a României, Daniel Santamans, a decedat sîmbătă, la Cugnaux, localitate din apropiere de Toulouse, în urma unui accident cardiovascular, a anunţat L'Equipe. Santamans, 49 de ani, a suferit accidentul cardiovascular în timp ce se întorcea de la funeraliile mamei sale şi nu a mai putut fi reanimat. El a fost antrenorul naţionalei României în perioada 2004-2007, participînd cu România şi la Cupa Mondială din 2007.

HANDBAL. Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat în faza grupelor principale, după ce a învins reprezentativa Sloveniei, cu scorul de 25-20, în ultima partidă a Grupei A, la Campionatul Mondial de tineret din Macedonia. România, medaliata cu bronz a ediţiei trecute, a încheiat Grupa A cu două victorii şi cu două înfrîngeri, calificîndu-se în grupa principală I, care are următoarea componenţă: 1. Germania (4 puncte), 2. Muntenegru (3), 3. Danemarca (3), 4. Ungaria (2), 5. România (0), 6. Angola (0). Din fiecare din cele două grupe principale se califică mai departe primele patru clasate.

FC PORTO. Transferat în urmă cu două săptămîni la FC Porto, Cristian Săpunaru a fost titular sîmbătă şi a jucat o repriză în meciul de prezentare al noii sale echipe cu Celtic Glasgow (0-1). Săpunaru, care a purtat tricoul cu numărul 21, a fost schimbat cu Fucile în minutul 46. Unicul gol al partidei a fost marcat de Jan Vennegoor of Hesselink, în minutul 87. La meciul disputat pe Stadionul "Dragao" din Porto au asistat 42.308 persoane. Presa lusitană a considerat prestaţia lui Săpunaru drept una bună.

Ronaldinho va fi căpitanul echipei olimpice a Braziliei
Directorul tehnic al selecţionatei olimpice de fotbal a Braziliei, Carlos Dunga, a anunţat că Ronaldinho, de la Milan, va fi căpitanul naţionalei la Jocurile Olimpice de la Beijing. "L-am ales pe el pentru experienţa pe care o are", a explicat Dunga.

×
Subiecte în articol: sport