x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

31 Iul 2008   •   00:00

REVENIRE. Comitetul International Olimpic a incheiat un acord cu guvernul irakian si va permite participarea unei delegatii a acestei tari la JO de la Beijing. "Marti s-a decis participarea Irakului la JO. A fost o intilnire fructuoasa la Lausanne", se arata intr-un comunicat remis de CIO. Initial, sapte sportivi irakieni intentionau sa ajunga la Beijing, dar, in cele din urma, la competitie vor participa doar doi atleti, la aruncarea discului si la sprint.



REVENIRE. Comitetul Internaţional Olimpic a încheiat un acord cu guvernul irakian şi va permite participarea unei delegaţii a acestei ţări la JO de la Beijing. "Marţi s-a decis participarea Irakului la JO. A fost o întîlnire fructuoasă la Lausanne", se arată într-un comunicat remis de CIO. Iniţial, şapte sportivi irakieni intenţionau să ajungă la Beijing, dar, în cele din urmă, la competiţie vor participa doar doi atleţi, la aruncarea discului şi la sprint.

ARBITRI.
Arbitra asistentă Irina Mîrţ va oficia la Jocurile Olimpice de la Beijing, revenind în China după ce a mai oficiat la Cupa Mondială. "Sper să mă întorc cît mai tîrziu", a declarat Mîrţ, care a mai adăugat: "În 2007, la Cupa Mondială, a fost o experienţă unică. Acum sînt obişnuită, singura problemă care mă deranjează fiind aglomeraţia". Printre altele, Irina Mîrţ, care este arbitră FIFA din anul 2001, a fost delegată la finala CM din 2003, în SUA, la semifinala CM din China şi la finala CE de juniori Under19 din acest an.

HANDBAL. Deşi a învins, marţi, formaţia Muntenegrului, scor 34-30, naţionala de tineret a României a ratat calificarea în sferturile de finală la Campionatul Mondial care se desfăşoară în Macedonia. Tricolorele ocupă penultima poziţie în grupă şi aseară au jucat ultima partidă, împotriva Angolei, însă rezultatul nu poate influenţa clasamentul, Danemarca, Germania, Muntenegru şi Ungaria fiind echipele care merg mai departe.

DECES. Componentul echipei de rugby CSU Remin Baia Mare, Tiberiu Apostol, în vîrstă de 25 de ani, a decedat duminică, în Spania, din cauza unei septicemii. Sportivul se afla la Barcelona, în vizită la prietena sa, unde şi-a sărbătorit ziua de naştere, la data de 22 iulie. FRR va suporta costurile repatrierii trupului în ţară, înmormîntarea urmînd a avea loc la Paşcani, oraşul natal al lui Apostol.

Craiova, bună de plată
Conform deciziei Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, clubul U Craiova trebuie să achite suma de 25.620 de dolari şi 17.421 de euro impresarului italian Roberto Barbagalo, în urma transferului din urmă cu cinci ani al portarului Adnan Guso. Conform tranzacţiei de atunci, reprezentantul goalkeeper-ului bosniac trebuia să primească banii eşalonat, în trei rate, însă patronul din acea vreme a grupării oltene, Dinel Staicu, nu a plătit. (Mario Morcov)

FIFA obligă clubul FC Barcelona să-l lase pe Messi la JO

În baza unei decizii a FIFA, vicecampioana Spaniei, FC Barcelona, va trebui să-l lase pe argentinianul Lionel Messi (21 de ani) să participe cu echipa naţională a ţării sale la Jocurile Olimpice. "Dacă FIFA spune că trebuie să mă duc, atunci mă duc", a spus starul Barcei.

×
Subiecte în articol: sport