x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Info

Info

15 Mar 2006   •   00:00
CUPA UEFA. Programul partidelor care se vor disputa astazi in mansa secunda a optimilor Cupei UEFA: Hamburg (Germania) - Rapid (Romania) - ora 20:00 (in tur 0-2); AS Roma (Italia) - Middlesbrough (Anglia) - ora 22:00 (in tur 0-1); FC Sevilla (Spania) - OSC Lille (Franta) - ora 22:00 (in tur 0-1).

DIVIZIA B. Comitetul de Urgenta al FRF a decis ieri amanarea cu o saptamana a etapei a XVII-a a Diviziei B, din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile. Conform hotararii, etapa a XVII-a a Diviziei B se va disputa la data de 25 martie, in loc de 18 martie. Din aceleasi motive, luni, FRF luase decizia de a amana pentru a doua oara startul returului Diviziei C.

ITALIA. Ultimele 61 de minute ale meciului Cagliari - AC Fiorentina, din etapa a 29-a a campionatului Italiei, intalnire intrerupta duminica din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile, se vor disputa la 22 martie, de la ora 21:30. Cele doua cluburi s-au inteles pentru aceasta data, iar Liga Italiana de Fotbal a validat decizia. Partida dintre Cagliari si Fiorentina a fost intrerupta duminica, in minutul 29, din cauza vantului puternic, care a daramat un panou de plexiglas din spatele portii aparate de Bogdan Lobont. Arbitrul Pasquale Rodomonti a oprit initial meciul pentru 15 minute, dar a hotarat apoi suspendarea definitiva. Meciul se va relua din momentul intreruperii.

GIMNASTICA. Razvan Selariu nu va participa la etapele de Cupa Mondiala de la Lyon (18-19 martie) si Cottbus (24-26 martie), din cauza unor probleme la spate. Selariu a fost primul gimnast roman care a concurat dupa noul cod de punctaj, la 4 martie, la Cupa Americii. Pentru concursurile de la Lyon si Cottbus, delegatia Romaniei ii va include pe Ma-rian Dragulescu, Alin Jivan si Daniel Popescu, alaturi de gimnastele Catalina Ponor, Andreea Munteanu si Steliana Nistor.

HANDBAL. Carmen Amariei Lungu a castigat prima mansa a duelului cu Cristina Varzaru din sferturile de finala ale Ligii Campionilor la handbal feminin. Amariei a fost principala marcatoare a echipei daneze Slagelse (cinci goluri), in partida-tur castigata cu 28-26 in fata formatiei Cristinei Varzaru, Viborg. De partea cealalta, extrema Cristina Varzaru a reusit un singur gol. Partida-retur se va disputa sambata, pe terenul formatiei Slagelse.

×
Subiecte în articol: sport