Presedintele FRF, Mircea Sandu (foto), a anuntat ieri ca a fost perfectat meciul amical dintre reprezentativele Romaniei si Frantei, care va avea loc anul viitor. Sandu a discutat despre acest meci vineri la Congresul UEFA cu noul presedinte al forului european, francezul Michel Platini. Zilele urmatoare, directorul general, Ionut Lupescu, va primi contractul legat de aceasta intalnire. Cristi Chivu, laudat la unison de toata presa italiana
Cristi Chivu a fost laudat de presa italiana dupa prestatia avuta in partida pe care echipa Roma a castigat-o duminica, cu 1-0, in fata Sienei. "Chivu a fost de netrecut", a scris Il Giornale, in timp ce Datasport a notat: "Romanul a fost precis si a inchis toate spatiile spre poarta". TENIS. Andrei Pavel a avansat in faza grupelor la turneul de la Delray Beach, dotat cu premii in valoare totala de 416.000 de dolari. In turul preliminar, Pavel a beneficiat de abandonul sarbului Ilia Bozoljaci, la scorul de 6-3, 1-0, in favoarea romanului. Pavel va evolua in grupa a doua, alaturi de germanul Florian Mayer si de rusul Igor Kunitin. FRANTA. Gruparea de liga a treia National Romorantin va contesta prezenta in teren la Valenciennes a atacantului Florin Bratu, care avea permisul de lucru expirat la data meciului dintre cele doua echipe din 16-imile Cupei Frantei. Cu Bratu pe teren, Valenciennes a invins cu 2-1, calificandu-se in optimi. "Am avut permisul de munca doar pe sase luni, iar cei de la club cred ca au uitat sa-l prelungeasca. Am apucat sa joc doua meciuri, nestiind ca a expirat, dar am inteles ca acum s-a rezolvat", a declarat Bratu. FRF. Comisia de Disciplina a decis ieri sa amane cu o saptamana pronuntarea in cazul incidentelor de la partidele Steaua - Poli Timisoara si Universitatea Craiova - Steaua, din etapele 18, respectiv 19 ale Ligii I. Avocatul Stelei, Catalin Ciubota, a declarat la iesirea de la audieri ca "decizia s-a amanat pentru a se studia Ordonanta numarul 11 din 2006, care se refera la prevenirea si combaterea violentei in sport si pentru a se vedea in ce masura se influenteaza regulamentul disciplinar".
Citește pe Antena3.ro