Inter se teme de "dubla" cu Sahtior
La plecarea spre Donetk, sarbul Dejan Stankovici si-a indemnat coechipierii de la Inter Milano sa trateze cat se poate de serios partida din aceasta seara cu Sahtior, din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. "Ei stau mult mai bine ca noi din punct de vedere fizic si sunt in mare forma. Au castigat toate cele cinci partide de campionat pe care le-au jucat pana acum", a avertizat jucatorul "nerazzurilor". In plus, Interul stie foarte bine de ce este capabil Mircea Lucescu, mai ales ca antrenorul lui Sahtior a pregatit in trecut si formatia din Milano. U CRAIOVA. Conducerea Universitatii Craiova a ajuns la un acord cu Steaua in privinta transferului definitiv al atacantului Daniel Orac. Acesta urmeaza sa semneze un contract pe trei ani si, din cate se pare, va primi un salariu de 30.000 de dolari pe sezon, negocierile purtandu-se aseara, in prezenta patronului Adrian Mititelu. De asemenea, antrenorul Ovidiu Stanga va fi si jucator, urmand a se legitima. (Mario Morcov) FC ARGES. Sorin Cartu vrea sa plece de la FC Arges la finalul turului, pentru ca este nemultumit de bugetul echipei si de politica de transferuri. "Am ajuns la concluzia ca avem obiective diferite. De fapt, cred ca ambitiile mele sunt prea mari pentru FC Arges. O sa conduc echipa pana la iarna, iar apoi voi vedea incotro ma indrept. Eu nu vreau altceva decat performanta, dar se pare ca la Pitesti nu se poate sau nu se vrea", a spus Cartu, care a adaugat ca va suspenda conferintele de presa saptamanale. "Eu declar ca vreau sa castigam tot ce se poate, dar nu sunt sustinut. Pai nu rade lumea de mine?" UCRAINA. Florin Cernat, Tiberiu Ghioane si Cristian Irimia vor avea un nou antrenor. Din cauza rezultatelor slabe, tehnicianul lui Dinamo Kiev, Leonid Buriak, a fost demis ieri, in locul sau urmand sa vina Anatoli Demianenko. Buriak a stat pe banca tehnica a formatiei ucrainene aproape doua luni. Sub comanda sa, Dinamo Kiev a fost eliminata in turul doi preliminar al Ligii Campionilor de elvetienii de la FC Thun, iar in campionat, dupa cinci etape, ocupa locul trei, la patru puncte in spatele liderului Sahtior Donetk.Citește pe Antena3.ro