Portarul naţionalei Portugaliei, Quim, s-a accidentat la antrenamentul de vineri şi va rata turneul final al Campionatului European.
Grupa A
Sîmbătă:
Elveţia – Cehia 0-1
Sverkos (’71)
Portugalia – Turcia 2-0
Pepe (’61), Raul Meireles (’90+2)
Clasament
Portugalia 1 1 0 0 2-0 3p
Cehia 1 1 0 0 1-0 3p
Elveţia 1 0 0 1 0-1 0p
Turcia 1 0 0 1 0-2 0p
Urmează
11 iunie:19:00 Geneva
Cehia – Portugalia
21:45 Basel
Elveţia – Turcia
15 iunie: 21:45 Basel
Elveţia – Portugalia
21:45 Geneva
Turcia – Cehia
PORTUGALIA. Portarul naţionalei Portugaliei, Quim, s-a
accidentat la antrenamentul de vineri şi va rata turneul final al Campionatului
European. Quim a suferit o fractură la mîna dreaptă. “Accidentarea nu este
foarte gravă, dar îl incomodează pe jucător, care va trebui înlocuit”, a spus
medicul portughezilor, Henrique Jones. Înlocuitorul lui Quim va fi ales dintre
Ricardo şi Rui Patricio.
CEHIA. Mai puţin cunoscut publicului larg, echipierul formaţiei Banik Ostrava,
Vaclav Sverkos, a spus la finalul partidei cîştigate de Cehia în faţa Elveţiei
prin golul înscris de el că “sînt în al nouălea cer. Sînt foarte fericit că am
marcat şi cred că şi coechipierii mei ar trebui să fie, pentru că elveţienii
au fost un pic mai buni decît noi”.
ELVEŢIA. Accidentat la genunchiul stîng în minutul 43 al confruntării cu Cehia,
căpitanul Elveţiei, atacantul Alexander Frei, nu va mai juca nici un minut la
acest Campionat European, urmînd a absenta de pe gazon o perioadă de cinci săptămîni.
În urma RMN-ului efectuat la spitalul din Basel s-a stabilit că Frei a suferit
o leziune a ligamentelor interne ale piciorului stîng.
TURCIA. După înfrîngerea suferită de Turcia în faţa Cehiei în meciul de debut la
turneul final, 0-2, selecţionerul otomanilor, Fatih Terim, se gîndeşte să
abordeze următorul joc, cel cu Elveţia, cu o formulă mult mai ofensivă. “Scopul
nostru în meciul cu Elveţia va fi să atacăm, fiindcă nu mai avem alte opţiuni.
Dacă nu cîştigăm cu Elveţia, plecăm aproape sigur acasă”, a spus Terim.
Grupa B:
Ieri:
19:00 Viena
Austria – Croaţia
20:45 Klagenfurt
Germania – Polonia
Clasament
Austria 0 0 0 0 0-0 0p
Croaţia 0 0 0 0 0-0 0p
Germania 0 0 0 0 0-0 0p
Polonia 0 0 0 0 0-0 0p
Urmează
12 iunie: 19:00 Klagenfurt
Croaţia – Germania
21:45 Viena
Austria – Polonia
16 iunie: 21:45 Klagenfurt
Polonia – Croaţia
21:45 Viena
Austria –
Germania
CROAŢIA. Mladen Petrici este unicul jucător din naţionala Croaţiei care doarme
singur în cameră în cantonamentul de la Bad Tatzmannsdorf. Jucătorii croaţi au
fiecare rezervată cîte o cameră single, dar aceştia preferă să stea cîte doi.
Petrici preferă însă să stea singur în cameră, deoarece, după cum a spus, nu
are acelaşi ritm de viaţă ca tinerii Ivan Rakitici sau Nikola Kalinici, în vîrstă
de 20 de ani.
AUSTRIA. Chiar dacă este una dintre ţările gazdă ale Euro 2008, Austria nu îşi face
mari planuri pentru ieşirea din grupe. Atît oficialii, cît şi suporterii sînt
conştienţi că echipa lor naţională a ajuns să joace la o astfel de competiţie
datorită statutului de ţară organizatoare. Austria participă în premieră la un
turneu final european.
GERMANIA. Franz Beckenbauer este de părere că nici o formaţie
din cele considerate ca fiind outsider nu va triumfa la Campionatul European şi
spune că trofeul va fi cîştigat de una din puterile clasice ale fotbalului din
Europa. Fostul internaţional spune că Germania poate profita de faptul că
Germania nu este privită ca o forţă.
POLONIA. Portarul Wojciech Kowalewski apare pe site-ul oficial al UEFA ca fiind
jucătorul Stelei Bucureşti. În realitate, polonezul este sub contract cu Korona
Kielce. Legătura sa cu România este dată de interesul lui Dinamo pentru el.
Antrenorul Mircea Rednic doreşte să-l transfere pe Kowalewski, 31 de ani,
pentru a nu rămîne descoperit dacă Lobonţ pleacă din “Groapă”.
Grupa C:
Azi
19:00 Zürich
România – Franţa
21:45 Berna
Olanda – Italia
Clasament
Olanda 0 0 0 0 0-0 0p
Italia 0 0 0 0 0-0 0p
România 0 0 0 0 0-0 0p
Franţa 0 0 0 0 0-0 0p
Urmează:
13 iunie: 19:00 Zürich
Italia – România
21:45 Berna
Olanda – Franţa
17 iunie: 21:45 Berna
Olanda – România
21:45 Zürich
Franţa – Italia
FRANŢA. Postul de televiziune francez TF1 a enumerat motivele pentru care Franţa trebuie să se teamă de România. “Pentru că România a terminat înaintea Olandei în grupa de calificare, din cauza lui Mutu, care l-a înlocuit cu succes pe idolul Hagi în inimile compatrioţilor săi şi din cauza «Satanei», aşa după cum este poreclit Piţurcă după numărul de înmatriculare de la maşină, 666.”
ITALIA. “Squadra
Azzura” este cea mai “bătrînă” echipă prezentă la turneul final al
Campionatului European dintre toate cele 16 participante. Jucătorii italieni au
o medie de vîrstă de 29,5, ei fiind urmaţi în această ierarhie de fotbaliştii
suedezi, cu o medie de 29,3 ani. La polul opus se situează reprezentativa cu
cea mai scăzută medie de vîrstă: Rusia, cu 26,2 ani.
OLANDA. Atacantul
Robie Van Persie aminteşte de România. “Toată lumea vorbeşte numai despre
meciurile cu Italia şi Franţa, dar uită de România, care dispune de o echipă
teribil de puternică. Să fim atenţi!”, a spus Van Persie. Olandezii vor evolua
echipaţi în portocaliu complet numai în meciul cu România, în celelalte două
jocuri din grupă folosind şorturi albe şi jambiere albastre.
ROMÂNIA. Fostul
selecţioner al naţionalei noastre, Ladislau Bölöni, este sceptic în privinţa şanselor
echipei lui Victor Piţurcă la Euro 2008. “Putem lua punct sau puncte în această
grupă, dar va fi foarte greu să ne calificăm. România nu pleacă cu prima şansă,
dar cred că acest lucru îi convine mai mult. Nu cred însă că România va deveni
campioană europeană”, a spus Bölöni.
Grupa D:
Mîine:
19:00 Innsbruck
Spania – Rusia
21:45 Salzburg
Grecia – Suedia
Clasament
Grecia 0 0 0 0 0-0 0p
Suedia 0 0 0 0 0-0 0p
Spania 0 0 0 0 0-0 0p
Rusia 0 0 0 0 0-0 0p
Urmează:
14 iunie: 19:00 Innsbruck
Suedia – Spania
21:45 Salzburg
Grecia – Rusia
18 iunie: 21:45 Salzburg
Grecia – Spania
21:45 Innsbruck
Rusia – Suedia
GRECIA. Veşti bune pentru campioana europeană. Accidentat la genunchi, mijlocaşul lui Panathinaikos, Giorgos Karagounis, s-a antrenat normal vineri şi sîmbătă, fiind apt de joc pentru primul meci al elenilor contra Suediei. “M-am antrenat normal de două zile şi sper ca pînă la ora jocului de marţi să fiu în regulă cu pregătirea fizică, pentru a-mi ajuta echipa”, a declarat jucătorul.
SPANIA. Ibericii
sînt hotărîţi să avanseze în fazele superioare ale acestei ediţii a
europenelor. Luis Aragones îi pregăteşte din timp pe elevii săi pentru
meciurile eliminatorii. Sigur pe calificarea din grupe, tehnicianul spaniol i-a
pus sîmbătă pe Torres şi compania să exerseze executarea loviturilor de
pedeapsă.
SUEDIA. Nordicii
au intrat în febra Campionatului European. Sîmbătă, selecţionerul Lars
Lagerbäck a decis pentru prima dată de cînd se afla în cantonamentul de la
Lugano închiderea antrenamentului pentru public şi presă. “Am luat această
decizie deoarece am exersat numai fazele fixe”, a explicat Lagerbäck. Mîine,
suedezii deschid grupa D, într-un meci contra Greciei.
RUSIA. Pavel
Pogrebniak nu va evolua la Campionatul European din cauza unei accidentări
la menisc şi va fi înlocuit de mijlocaşul Oleg Ivanov, a anunţat sîmbătă
selecţionerul Guus Hiddink. Atacantul s-a accidentat înaintea meciului amical
pe care selecţionata Rusiei l-a susţinut în compania Serbiei. Cu toate acestea,
atacantul a forţat revenirea pe gazon, piciorul său cedînd definitiv.
Sferturi De Finală
Meci 1 – Joi, 19 iunie
ora 21:45: 1A – 2B (Basel)
Meci 2 – Vineri, 20 iunie
ora 21:45: 2A – 1B (Viena)
Meci 3 – Sîmbătă, 21 iunie
ora 21:45: 1C – 2D (Basel)
Meci 4 – duminică, 22 iunie
ora 21:45: 2C – 1D (Viena)
Semifinale
Meci 5 – miercuri, 25 iunie
ora 21:45: învingătoare meci
1 – învingătoare meci 2 (Basel)
Meci 6 – Joi, 26 iunie
ora 21:45: învingătoare meci
3 – învingătoare meci 4 (Viena)
Finala
duminică, 29 iunie
ora 21:45: învingătoare meci
5 – învingătoare meci 6 (Viena)