x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Inter sare la arbitru

Inter sare la arbitru

14 Feb 2004   •   00:00

Arbitrajul lui Emilio Pellegrino in partida Inter - Juventus, disputata joi seara din semifinalele Cupei Italiei, a declansat un imens scandal in Italia.

Prestatia "centralului " l-a deranjat atat de mult pe presedintele "nerazzurrilor ", Giacinto Facchetti, incat acesta intentioneaza sa depuna un memoriu la Federatia Italiana de Fotbal.

FURT. Milanezii, care au parasit competitia dupa 2-2 si 4-5 la executarea loviturilor de departajare, il acuza pe Pellegrino ca a fluierat pe fata in favoarea lui Juventus. Un ofsaid inexistent la Adriano, eliminarea lui Cordoba in minutul 67, la scorul de 1-1, sau neacordarea unui penalty pentru un fault asupra lui Emre au fost cateva dintre capetele de acuzare. "Cand am vazut ca ne va arbitra Pellegrino m-am gandit ca va fi rau. In realitate a fost groaznic. A condus partida intr-o maniera inacceptabila", a spus Facchetti.

POLEMICI. Capitanul Interului, Javier Zanetti, a fost la fel de dur: "Sunt de zece ani in Italia si nu s-a schimbat nimic. L-am vazut toti pe Pellegrino cum duce fluierul la gura, dupa faultul asupra lui Emre. Eram siguri ca va dicta penalty. Apoi, brusc, s-a razgandit".
Dincolo de polemicile legate de arbitraj, Juventus s-a calificat in finala, unde va juca impotriva lui Lazio, pe 17 martie (turul) si 12 mai (returul). Romanii au ajuns in ultimul act al competitiei dupa ce au castigat "dubla" cu AC Milan.

Ronaldo: "A fost scandalos"
Potrivit site-ului goalcity.com, imediat dupa fluierul final, Ronaldo i-a telefonat compatriotului sau Adriano. "N-am vazut in viata mea asa ceva. A fost scandalos", a spus atacantul lui Real Madrid. In 1998, pe cand juca la Inter, "Fenomenul" a fost el insusi "furat" tot intr-un meci cu Juventus, decisiv pentru soarta campionatului, cand centralul i-a refuzat un penalty clar. De altfel, majoritatea precedentelor dintre cele doua echipe au fost marcate de prestatia arbitrilor, echipa din Torino fiind avantajata constant de "fluierasi", iar presa mondiala i-a blamat mereu pentru controlarea arbitrilor din Peninsula.

×
Subiecte în articol: sport