x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Ioniţă, oficial la FC Köln

Ioniţă, oficial la FC Köln

de Marius Mihalcea    |    02 Feb 2010   •   00:00
Ioniţă, oficial la FC Köln
Sursa foto: Gabriela Arsenie/GAZETA SPORTURILOR/INTACT IMAGES

Atacantul în vârstă de 20 de ani a semnat un contract pe trei ani cu gruparea care în vara anului trecut a pierdut disputa cu Steaua pentru achiziţionarea piteşteanului Cristi Tănase.



FC Köln l-a ratat pe Cristi Tănase, dar tot a pus mâna pe un jucător tânăr şi de valoare din România. Este vorba despre Alexandru Ioniţă, unul dintre cei mai buni giuleşteni în turul campionatului, care ieri a bătut palma cu nemţii pentru un contract pe trei ani şi un salariu stagional de 200.000 de euro.

RĂMÂNE ÎN GIULEŞTI PÂNĂ LA VARĂ
Confirmată de antrenorul principal al "vişiniilor", Nicolae Manea, tranzacţia, care s-a făcut pe o sumă de aproximativ 2,5 milioane de euro, prevede ca jucătorul să activeze în continuare în Giuleşti până la finalul stagiunii în curs. "Ioniţă a plecat în Germania să facă vizita medicală şi să semneze. L-am transferat, dar el rămâne să joace la noi până la vară. Cum se termină campionatul, el va pleca acolo. Este un transfer foarte bun atât pentru noi cât şi pentru jucător, care pleacă de la un salariu de 3.000 de euro la unul mult mai mare. Chiar dacă este o trecere cam bruscă pentru Ioniţă, eu sper ca acest transfer să nu-i ia minţile şi să rămână acelaşi băiat modest pe care îl ştiu de când sunt eu antrenor la Rapid", a declarat Manea.

Ţintele Varga şi Bălan

Rapidiştii au plecat ieri-dimineaţă la Antalya, unde vor efectua al doilea stagiu de pregătire din intersezon. Pe lângă Ioniţă, care urmează să ajungă în Turcia direct din Germania, şi Săpunaru, luat sub formă de împrumut de la FC Porto, Nae Manea mai aşteaptă şi alţi jucători. "N-am terminat transferurile. Mi-i doresc foarte mult pe Dacian Varga şi pe Tiberiu Bălan, doi jucători care au evoluat în Liga Campionilor", a spus Manea. Lotul deplasat în Antalya cuprinde 23 de jucători: Bornescu, Straton, Drăghia - portari; Helder, Păun, M. Constantin, Iencsi, Ad. Iordache, R. Fernandes, Bozovici, D. Bratu - fundaşi; Herea, Grigorie, Lazăr, Matici, Spadacio, Cesinha, I. Iordache, Fl. Tene, Al. Coman - mijlocaşi; Gauracs, Răduţă, Creţu - atacanţi.

×
Subiecte în articol: sport