Amânate pentru anul viitor, Jocurile Olimpice de la Tokyo sunt tot sub semnul întrebării. Oficialii japonezi încep să-și arate și public îngrijorarea în legătură cu posibilitatea ca această competiție să mai aibă loc. Deja pierderile cu mutarea în 2021 se ridică la peste 5 miliarde de dolari și s-ar putea tripla până anul viitor. În cazul în care nici anul viitor nu se poate desfășura Olimpiada, municipalitatea capitalei nipone va rămâne cu o gaură de peste 15 miliarde de dolari.
Comitetul Internațional Olimpic are de luat o decizie foarte importantă în ceea ce privește ediția de anul viitor al JO de la Tokyo. Cum nu este sigur la această oră că până în vara anului viitor se va termina pandemia de coronavirus, totuși, CIO trebuie să ia o hotărâre din timp în necunoștință de cauză. Până acum, singura luare de poziție oficială este cea a președintelui CIO, Thomas Bach, care a declarat că Jocurile Olimpice de la Tokyo vor fi anulate definitiv dacă nu se vor desfășura în 2021. Deci, cu siguranță, acestea nu se vor mai amâna încă un an, pentru 2022. „Totul se va decide la finalul lunii aprilie 2021. Dacă pandemia nu va trece până atunci, JO se vor anula definitiv. Nu putem schimba programul sportului din toată lumea și, totodată, nu putem să îi lăsăm pe sportivi cu această incertitudine”, a spus Thomas Bach, potrivit Mediafax.
CIO exclude JO fără spectatori
Varianta desfășurării fără spectatori în tribune nu este luată în calcul de Comitetul Olimpic. „Nu vrem lucrul acesta, pentru că spiritul olimpic este să îi unim pe fani. Asta face unic aceste jocuri, pentru că vin spectatori din toate colțurile lumii pentru fiecare sport în parte și se întâlnesc pe Stadionul Olimpic. Când vom avea o idee clară despre cum va arăta lumea pe 23 iulie 2021, abia atunci vom lua o decizie”, a încheiat Thomas Bach.
Dincolo de pierderile financiare, anularea JO 2021 va provoca multe dezamăgiri și în rândul sportivilor, care ratează un ciclu olimpic pentru care s-au pregătit 4 ani.