x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Jucătorii de la Ujpest, optimişti înaintea dublei manşe cu Steaua

Jucătorii de la Ujpest, optimişti înaintea dublei manşe cu Steaua

24 Iun 2009   •   00:00

Fotbaliştii de la Ujpest FC Budapesta s-au arătat optimişti înaintea dublei manşe cu Steaua Bucureşti, din turul II preliminar al competiţiei Europa League, chiar dacă formaţia din Ghencea e mai bine cotată.



Peter Rajczi, aflat în refacere după o accidentare, spune că maghiarii au la dispoziţie trei săptămâni pentru a pregăti meciul cu Steaua, ''o echipă galonată în fotbalul european'', scrie Agerpres.

Sârbul Ivan Dudic afirmă că Ujpest a fost lipsită de noroc la tragerea la sorţi şi a primit unul dintre cei mai puternici adversari - Steaua. ''Am citit că steliştii sunt încrezători în şansele lor. Sarcina noastră este de a ne dovedi valoarea. Meciurile cu Steaua nu vor fi uloare, dar trebuie să face toţi un efort. Nu ne e teamă de Steaua, este o echipă bună, dar noi am jucat şi împotriva unor formaţii mai valoroase decât Steaua'', a spus Dudic pe site-ul oficial al clubului budapestan.

Căpitanul Szabolcs Balajcza, portarul echipei, a subliniat că Steaua era cel mai valoros adversar posibil, şi-ar fi dorit evitarea unei astfel de confruntări, dar nu înseamnă că vor renunţa la luptă.

Fundaşul Thomas Vaskó speră într-o atmosferă bună, relaxată în lot pentru a aborda fără presiune meciurile cu Steaua. Vaskó afirmă că un rezultat strâns la Bucureşti va oferi şanse de calificarea lui Ujpest, în perspectiva manşei secunde.

Steaua şi Ujpest se întâlnesc pe 16 iulie la Bucureşti, în prima manşa a turului II preliminar din Europa League, şi în manşa secundă pe 23 iulie, la Budapesta.

×
Subiecte în articol: sport steaua