x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport L.A. Lakers merge în finala NBA

L.A. Lakers merge în finala NBA

30 Mai 2009   •   00:00

Los Angeles Lakers s-a calificat, pentru al doilea an consecutiv, în finala campionatului profesionist nord-american de baschet (NBA). Lakers a reuşit să învingă cu scorul general de 4-2 formaţia Denver Nuggets, în finala Conferinţei de Vest a NBA.



Aseară, în cel de-al şaselea meci dintre cele două echipe, disputat la Denver, baschetbaliştii din Los Angeles s-au impus cu 119-92, starul lui Lakers, Kobe Bryant, reuşind cu această ocazie 35 de puncte, 10 pase decisive şi 6 recuperări.

Gruparea californiană, învinsă anul trecut în marea finală de Boston Celtics, se va lupta acum pentru titlul de campioană a NBA cu câştigătoarea confruntării dintre Orlando Magic şi Cleveland Cavaliers, care vor disputa sâmbătă meciul cu numărul 6 al finalei Conferinţei de Est, "magicienii" conducând în acest moment cu 3-2 la general. Întâlnirile din playoff-ul NBA se dispută după sistemul "cel mai bun din 7 meciuri".

×
Subiecte în articol: sport