Trupa lui Marius Lăcătuş a pierdut aseară şi aşa rahiticele speranţe la titlu, evoluând penibil la Târgu-Jiu. Steaua a fost răpusă de două execuţii ale unui brazilian rătăcit prin Liga 1 şi n-a mai câştigat de şapte luni un meci în deplasare.
În faţa unei echipe intrate deja în moarte clinică, Pandurii au scris istorie, reuşind prima victorie în Liga 1 în faţa echipei din Ghencea. Un complex îndepărtat uşor, împotriva unei adunături de jucători pe care doar tricoul îi poate asocia, pe nedrept, cu acest mare club. Pentru statistică, Dorin Goian şi Kapetanos au primit cartonaşe galbene şi nu vor evolua în etapa următoare, contra Farului, iar Ovidiu Petre s-a accidentat iar. "Două şuturi pe poartă ale Pandurilor au fost goluri. Trebuie să ne schimbăm atitudinea şi să scoatem maximum din ocaziile pe care le vom avea. Jucătorii sunt afectaţi de situaţia patronului, dar nu din cauza asta am pierdut. Cine a greşit primul a pierdut. Nu putem spune că am tratat de sus adversarul, ci mai degrabă că am avut o zi nefastă. Am avut câteva situaţii bune de a marca, dar nu ne-a ieşit. Nu am văzut faza golului doi prea bine ca să ştiu dacă a fost de vină Zapata, nu trebuie să-l scoatem ţap ispăşitor. Este problema mea să văd cine a fost vinovat, nu presa sau altcineva", a declarat, vizibil iritat, imediat după meci, antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş. Steaua a fost susţinută de la tribuna oficială de Valeriu Argăseală şi Tea Sponte.
Citește pe Antena3.ro