x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Levy: "E o provocare"

Levy: "E o provocare"

de Vlad Ionescu    |    08 Ian 2010   •   00:00

Noul antrenor al formaţiei ialomiţene, Ronny Levy, a ajuns miercuri seară la Bucureşti, el urmând să semneze un contract pe un an şi jumătate cu campioana României, pentru un salariu de 250.000 de euro pe sezon.



Tehnicianul israelian, care a fost întâmpinat la aeroport de managerul general al Unirii, Mihai Stoica, a declarat că pentru el echipa din Urziceni reprezintă o provocare, fiind  conştient că va fi mereu comparat cu Dan Petrescu. "E o onoare pentru mine să antrenez această echipă. Nu mă aşteptam, dar lucrurile frumoase vin neaşteptat. Dan Petrescu a făcut lucruri minunate la Urziceni, voi avea o misiune grea aici, pentru că lumea mă va compara cu el. Vreau ca la finalul campionatului Unirea să fie pe acelaşi loc ca până acum", a declarat antrenorul de 43 de ani. În ceea ce priveşte confruntarea cu Liverpool din Europa League, Levy a spus: "Ne aşteaptă un meci foarte greu, însă ne vom pregăti cum trebuie. Am mai jucat contra lor. Nu e vorba de o revanşă personală, dar vom face totul pentru a câştiga". Levy a antrenat până acum doar în Israel, pe Maccabi Haifa şi pe Maccabi Petah Tikva, cu prima reuşind să câştige trei titluri.

×
Subiecte în articol: sport