În cele şapte zile care s-au scurs de la terminarea turului, primul eşalon nu propune decât un singur nume în materie de transferuri, piteşteanul Cătălin Doman, fiind acontat de Dinamo.
Trecerea lui Doman de la FC Argeş la gruparea din Ştefan cel Mare s-ar putea oficializa în cursul zilei de azi, când şefii celor două cluburi se vor întâlni din nou pentru a pune la punct ultimele detalii ale tranzacţiei. În afara transferului lui Doman, nici măcar el o certitudine în momentul de faţă, campania de achiziţii din această pauză competiţională se bazează numai pe zvonistică, de vină fiind lipsa acută de lichidităţi din Liga 1. În schimb, tot din acelaşi motiv, mai toate formaţiile de top din primul eşalon s-au grăbit să anunţe listele cu jucătorii care urmează a fi disponibilizaţi.ECHIPELE DE PE PODIUM OFERĂ DOVADA
Altădată foarte activă pe piaţa transferurilor, CFR Cluj nu a făcut altceva până acum decât să-şi manifeste interesul pentru medieşeanul Paul Pârvulescu. Mult mai multe noutăţi sunt însă la capitolul plecări, pe urmele lui Bogdan Mara, care s-a despărţit deja de ardeleni, putând călca, numai dintre jucătorii de bază ai echipei, Lucina Traore, dorit de ŢSKA Moscova şi Udinese, Yssouf Kone, Culio şi Dubarbier, ultimii trei în cazul unor oferte bune.
În ceea ce o priveşte pe Unirea Urziceni, mai mult ca sigur, aceasta nu va face transferuri spectaculoase, Meme Stoica şi Dan Petrescu urmând a se orienta, ca şi până acum, către jucători liberi de contract. Aproape sigur, gruparea din Bărăgan se va despărţi însă de unii jucători, cel mai important nume fiind cel al argentinianului Pablo Brandan, acesta fiind dorit de mai multe cluburi din Occident.
În fine, după ce a renunţat la Sabrin Sburlea şi l-a ratat pe Răzvan Cociş, Steaua aşteaptă acum răspunsul lui George Ogăraru. Alţi doi jucători vizaţi pentru un transfer sunt Pârvulescu, de la Gaz Metan, şi Pepe Moreno, în vreme ce braşoveanul Mihai Roman constituie o ţintă doar dacă "roş-albaştrii" se vor despărţi de Bănel Nicoliţă. La capitolul plecări, în capul listei se găsesc numele lui Dayro Moreno, al lui Juan Toja şi cel al căpitanului Sorin Ghionea.
Şi celelalte echipe sunt în aşteptare
Şi ele pretendente la titlu, FC Timişoara şi Dinamo nu fac notă discordantă în ceea ce priveşte transferurile, numărul jucătorilor care urmează a fi puşi pe liber de aceste grupări fiind mai mare decât cel al fotbaliştilor care urmează a fi achiziţionaţi. Cele mai relevante nume de jucători pe care returul ar putea să nu-i mai găsească în curtea celor două echipe sunt: Brezinsky, Vrsici, Rusic (toţi de la FC Timişoara), Tamaş, L. Goian, Ad. Cristea, Molinero (Dinamo). Alte două grupări din plutonul fruntaş, FC Vaslui şi FC Braşov, nu au anunţat încă nici o mutare pe piaţa transferurilor. O situaţie aparte este la Rapid, giuleştenii având de rezolvat mai întâi problema antrenorului, după ce Nicolae Manea a anunţat că nu mai doreşte să rămână pe banca tehnică din cauza incertitudinii care planează la nivelul conducerii clubului.