x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Lionel Messi, Balonul de Aur al anului 2009

Lionel Messi, Balonul de Aur al anului 2009

de Ovidiu Ciutescu    |    01 Dec 2009   •   00:00
Lionel Messi, Balonul de Aur al anului 2009
Sursa foto: RONDEAU/L'EQUIPE

Mijlocaşul naţionalei Argentinei şi al FC Barcelona, Lionel Messi, a fost desemnat de către France Football câştigător al Balonului de Aur 2009.



Messi, care a strâns 473 de puncte,  l-a devansat pe portughezul Cristiano Ronaldo (Manchester United/Real Madrid), laureat în 2008. Portughezul a primit doar 233 de puncte. Pe locurile următoare  au venit mijlocaşii spanioli Xavi (locul 3, 170 puncte) şi Iniesta (locul 4, 149 puncte), şi atacantul camerunez Samuel Eto'o (locul 5, 75 puncte).  Astfel, fapt unic în istoria acestui trofeu, un singur club, FC Barcelona, dă patru din primii cinci fotbalişti ai anului!

"Este o mare onoare să devin primul argentinian din istorie care primeşte acest valoros trofeu", a declarat Messi pentru publicaţia franceză după ce a primit vestea că a fost desemnat fotbalistul anului.



Cei care au alcătuit topul celor mai buni fotbalişti ai anului 2009 sunt:

1. Lionel Andres Messi (Argentina/FC Barcelona) 473 puncte

2. Cristiano Ronaldo (Portugalia/Manchester United apoi Real Madrid) 233

3. Xavi (Spania/FC Barcelona) 170

4. Andres Iniesta (Spania/FC Barcelona) 149

5. Samuel Eto'o (Camerun/FC Barcelona apoi Internazionale Milano) 75

6. Kaka (Brazilia/Milan AC apoi Real Madrid) 58

7. Zlatan Ibrahimovici (Suedia/Internazionale Milano apoi FC Barcelona) 50

8. Wayne Rooney (Anglia/Manchester United) 35

9. Didier Drogba (Coasta de Fildeş/Chelsea) 33

10. Steven Gerrard (Anglia/Liverpool) 32

11. Fernando Torres (Spania, Liverpool)

12. Cesc Fabregas (Spania, Arsenal)

13. Edin Dzeko (Bosnia-Herţegovina, VfL Wolfsburg)

14. Ryan Giggs (Ţara Galilor, Manchester United)

15. Thierry Henry (Franţa, FC Barcelona)

16. Luis Fabiano (Brazilia, FC Sevilla), Nemanja Vidici (Serbia, Manchester United), Iker Casillas (Spania, Real Madrid)

19. Diego Forlan (Uruguay, Atletico Madrid)

20. Yoann Gourcuff (Franţa, Girondins Bordeaux)

21. Andreï Archavine (Rusia, Arsenal), Julio Cesar (Brazilia, Inter Milano), Frank Lampard (Anglia, Chelsea)

24. Maicon (Brazilia, Inter Milano)

25. Diego (Brazilia, Werder Bremen apoi Juventus Torino)

26. David Villa (Spania, Valencia), John Terry (Anglia, Chelsea)

28. Franck Ribéry (Franţa, Bayern Munchen), Yaya Toure (Coasta de Fildeş, FC Barcelona)

30. Karim Benzema (Franţa, Olympique Lyon apoi Real Madrid).

×
Subiecte în articol: sport