Internaţionalul român Ciprian Marica a acordat recent un interviu postului de televiziune Sport Klub, pe care vi-l prezentăm în continuare.
STRANIERI - Ciprian Marica explică diferenţa dintre fotbalul din Vest şi cel din Est
Internaţionalul român Ciprian Marica a acordat recent un interviu postului de televiziune Sport Klub, pe care vi-l prezentăm în continuare.
- SportKlub: De ce ai ales VfB Stuttgart şi nu ai rămas la Şahtior?
Ciprian Marica: Aveam nevoie de o nouă provocare. Am petrecut câţiva ani buni la Şahtior, dar am simţit nevoia de o schimbare.
Atunci când un club mare cum este Stuttgart, care e şi campioana Germaniei, a vrut să semneze cu mine am ştiut că este momentul potrivit.
- Ai plecat la timp de la Şahtior sau trebuia să mai stai, cum credea Mircea Lucescu?
Numai timpul va spune dacă a fost momentul potrivit, dar cu siguranţă simt că am luat hotărârea corectă la momentul potrivit. Am învăţat multe în cei peste trei ani petrecuţi la Şahtior şi sunt fericit că am avut ocazia să joc acolo, dar am vrut să merg mai departe şi să mă afirm în una dintre ligile de top.
- Care e diferenţa dintre campionatele Germaniei, Ucrainei şi al României?
Bundesliga este mult mai puternică. Echipele investesc mai mulţi bani, iar numărul jucătorilor foarte buni care joacă în Bundesliga este mult mai mare; toate acestea fac competiţia mult mai puternică. Dacă vrei să ai o şansă de a câştiga meciul trebuie să dai tot ce ai mai bun. Modul în care Stuttgart este condus şi modul în care toţi oamenii lucrează împreună sunt impresionante. Totul este foarte bine planificat aici, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.
- Ce-ţi place în Bundesliga?
Fiecare meci e o provocare. Stadioanele sunt fantastice, suporterii creează o atmosferă extraordinară.
- Pot banii să facă dintr-un club din Est unul la nivel occidental?
Cred că mulţi jucători foarte buni nu vin la cluburile din Europa de Est deoarece acestea nu au o istorie pe scena fotbalului european. Nu banii reprezintă problema principală. În plus, al doilea motiv este lipsa unor manageri buni. Mi se pare că mulţi manageri nu cunosc foarte multe despre fotbal şi despre această afacere. Managementul clubului nu este suficient de profesionist pentru a aduce jucători foarte buni în Est.
- Te simţi mai “acasă” de când Vfb a transferat încă un român, pe Sergiu Radu?
Cu Sergiu vorbesc şi glumesc mult. Mă ajută mult şi faptul că el vorbeşte germana mult mai bine decât mine. Este plăcut să vorbeşti română din când în când atunci când trăieşti în altă ţară.
- Care sunt şansele lui Vfb să repete performanţa de anul trecut?
Reeditarea campionatului va fi foarte greu de realizat, dar noi sperăm şi vom continua să luptăm până la finalul sezonului pentru a ajunge pe o poziţie cât mai bună în clasament.