x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Liviu Făcăleaţă, eliberat sub control judiciar

Liviu Făcăleaţă, eliberat sub control judiciar

21 Mai 2010   •   00:00

Fostul director al PIC, Liviu Făcăleaţă, arestat pentru complicitate la luare de mită într-un nou dosar privind corupţia din arbitraj, va fi eliberat sub control judiciar.

Decizia magistraţilor este definitivă şi a fost luată după ce Curtea de Apel Piteşti i-a admis, astăzi, recursul la decizia Tribunalului Argeş care îi respinsese cererea în acest sens. Hotărârea va fi pusă imediat în aplicare, urmând ca în aproximativ două ore Liviu Făcăleaţă să părăsească arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş.

Tribunalul Argeş îi respinsese, miercuri, fostului director al societăţii PIC cererea de eliberare provizorie sub control judiciar.

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, şi Liviu Făcăleaţă, au fost arestaţi preventiv, pe 11 mai, pentru 29 de zile, de către magistraţii Tribunalului Argeş, pentru infracţiuni de corupţie. Cei doi sunt implicaţi în dosarul în care arbitrii Ionică Serea şi Marius Martiş, ambii din Focşani, sunt la rândul lor arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie.

Potrivit DNA, acţionarul majoritar al Fotbal Club Argeş, Cornel Penescu, este acuzat de dare de mită, iar directorul societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, este acuzat de complicitate la infracţiunea de luare de mită.

În ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, procurorii anticorupţie arată că "în 18 martie 2009, Cornel Penescu, în calitate de acţionar majoritar al Fotbal Club Argeş Piteşti, a oferit şi dat efectiv sub formă de mită suma de 21.000 de dolari arbitrului de fotbal Ionică Serea, delegat să arbitreze meciul dintre FC Argeş şi Steaua, programat pe 20 martie 2009".

Potrivit anchetatorilor DNA, "banii au fost remişi înainte de disputarea meciului de fotbal respectiv, prin intermediul lui Liviu Făcăleaţă şi Marius Martiş, pentru ca echipa Fotbal Club Argeş Piteşti să obţină un rezultat favorabil în meciul pe care urma să-l dispute şi pentru ca jucători din cadrul echipei gazdă să nu primească sancţiuni disciplinare, precum cartonaş galben sau cartonaş roşu, şi să fie aplicate astfel de sancţiuni fotbaliştilor din echipa adversă".

În 30 aprilie, arbitrul de Liga I Marius Martiş şi fostul cavaler al fluierului Ionică Serea au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie, apoi arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, de judecătorii Tribunalului Argeş. Serea a fost arestat preventiv pentru luare de mită, în timp ce Martiş a fost arestat preventiv pentru complicitate la dare şi luare de mită.

Acţionarul majoritar al Fotbal Club Argeş, Cornel Penescu, fostul director al firmei PIC Liviu Făcăleaţă, fostul arbitru Ionică Serea şi arbitrul Marius Martiş au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în stare de arest, pentru dare şi luare de mită, respectiv complicitate la această infracţiune, a anunţat, astăzi, DNA.
ia magistraţilor este definitivă şi a fost luată după ce Curtea de Apel Piteşti i-a admis, astăzi, recursul la decizia Tribunalului Argeş care îi respinsese cererea în acest sens. Hotărârea va fi pusă imediat în aplicare, urmând ca în aproximativ două ore Liviu Făcăleaţă să părăsească arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş.

Tribunalul Argeş îi respinsese, miercuri, fostului director al societăţii PIC cererea de eliberare provizorie sub control judiciar.

Finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, şi Liviu Făcăleaţă, au fost arestaţi preventiv, pe 11 mai, pentru 29 de zile, de către magistraţii Tribunalului Argeş, pentru infracţiuni de corupţie. Cei doi sunt implicaţi în dosarul în care arbitrii Ionică Serea şi Marius Martiş, ambii din Focşani, sunt la rândul lor arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie.

Potrivit DNA, acţionarul majoritar al Fotbal Club Argeş, Cornel Penescu, este acuzat de dare de mită, iar directorul societăţii PIC, Liviu Făcăleaţă, este acuzat de complicitate la infracţiunea de luare de mită.

În ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, procurorii anticorupţie arată că "în 18 martie 2009, Cornel Penescu, în calitate de acţionar majoritar al Fotbal Club Argeş Piteşti, a oferit şi dat efectiv sub formă de mită suma de 21.000 de dolari arbitrului de fotbal Ionică Serea, delegat să arbitreze meciul dintre FC Argeş şi Steaua, programat pe 20 martie 2009".

Potrivit anchetatorilor DNA, "banii au fost remişi înainte de disputarea meciului de fotbal respectiv, prin intermediul lui Liviu Făcăleaţă şi Marius Martiş, pentru ca echipa Fotbal Club Argeş Piteşti să obţină un rezultat favorabil în meciul pe care urma să-l dispute şi pentru ca jucători din cadrul echipei gazdă să nu primească sancţiuni disciplinare, precum cartonaş galben sau cartonaş roşu, şi să fie aplicate astfel de sancţiuni fotbaliştilor din echipa adversă".

În 30 aprilie, arbitrul de Liga I Marius Martiş şi fostul cavaler al fluierului Ionică Serea au fost reţinuţi de procurorii anticorupţie, apoi arestaţi preventiv, pentru 29 de zile, de judecătorii Tribunalului Argeş. Serea a fost arestat preventiv pentru luare de mită, în timp ce Martiş a fost arestat preventiv pentru complicitate la dare şi luare de mită.

Acţionarul majoritar al Fotbal Club Argeş, Cornel Penescu, fostul director al firmei PIC Liviu Făcăleaţă, fostul arbitru Ionică Serea şi arbitrul Marius Martiş au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în stare de arest, pentru dare şi luare de mită, respectiv complicitate la această infracţiune, a anunţat, astăzi, DNA.

×
Subiecte în articol: sport