Fara Adrian Mutu, accidentat, englezii au castigat cu 1-0 pe terenul nemtilor, desi nu au trimis nici un sut pe spatiul portii adverse.
Eliminata din Cupa Angliei si iesita practic din lupta pentru titlu, Chelsea ramane in carti in Liga Campionilor. Echipa miliardarului Roman Abramovici a castigat cu 1-0 in deplasare la Stuttgart desi nu a izbutit sa traga nici un sut pe poarta.AUTOGOL. Elevii lui Ranieri nu au nimerit spatiul dintre bare nici macar atunci cand au marcat, pentru ca golul care a adus victoria londonezilor a fost opera lui Fernando Meira, jucatorul formatiei germane trimitand balonul in propria poarta in minutul 12. Ca si in cazul lui Bayern Munchen, cealalta reprezentanta a Bundesligii prezenta in Liga, Stuttgart, si-a compromis sansele la calificare in urma unei greseli individuale. Echipa lui Claudio Ranieri a facut deplasarea in Germania fara Adrian Mutu, romanul fiind indisponibil in urma unei intinderi musculare la coapsa suferita in meciul de campionat cu Arsenal.
OBIECTIV. Cele trei puncte obtinute la Stuttgart au darul de a linisti cel putin pentru moment apele in curtea gruparii engleze. Claudio Ranieri spune insa ca este posibil ca nici macar castigarea Ligii Campionilor sa nu fie suficienta pentru a-i salva scaunul.
"In vara trecuta cand
Abramovici a venit la echipa
eu am vrut sa plec. El mi-a
spus insa ca are incredere in
mine. Nu stiu insa daca a facut-o din convingere sau pentru
ca nu avea timp sa gaseasca un alt antrenor. Daca
Abramovici este hotarat sa
ma schimbe, nimeni nu il va
convinge sa se razgandeasca
", a declarat Ranieri pentru
tabloidul "The Sun".
(DELIA GOMOESCU)
Deportivo La Coruna - Juventus 1-0
Deportivo La Coruna se poate razbuna dupa eliminarea din
sezonul trecut. Spaniolii au castigat cu 1-0 pe "El Riazor" in
fata lui Juventus si au sanse mari de calificare. Unicul gol al
meciului a fost semnat de Luque, in minutul 37, pe fondul
unei erori defensive a lui Thuram. In timp ce antrenorul Javier
Irureta s-a aratat dezamagit de faptul ca echipa sa nu a decis
calificarea inca din tur, omologul sau de pe banca italienilor,
Marcello Lippi, a recunoscut ca Juve nu merita mai mult.
FC Porto - Manchester United 2-1
FC Porto s-a impus in fata lui Manchester United intr-o partida
pe care a controlat-o in totalitate. Formatia portugheza nu s-a
putut baza pe Derlei, dar pana la urma acest lucru nu prea a
contat. Englezii au deschis scorul prin Fortune, in minutul 14,
la una dintre putinele ocazii pe care le-au avut la poarta lui
Baia. Vedeta meciului a fost insa McCarthy, cel care a intors
rezultatul, punctand in minutele 29 si 78. Manchester a jucat
in inferioritate din minutul 87 dupa eliminarea lui Roy Keane.
Real Sociedad - Lyon 0-1
Prima mansa a optimilor a fost marcata de greseli defensive.
Nu a facut exceptie nici partida de la San Sebastian,
unde Real Sociedad a pierdut cu 1-0 in fata lui Lyon, in urma
autogolului lui Schurrer din minutul 18. Este adevarat, ca
judecand dupa evolutia celor doua echipe, francezii se pot
plange de ghinion, pentru ca in cel mai important meci al
sezonului spaniolii nu au aratat chiar nimic. Sociedad era
neinvinsa acasa, in cupele eupropene, de 26 de meciuri.