Spre deosebire de precedentul meci disputat de tricolori pe teren străin în aceste preliminarii, cel de la Paris cu Franţa, în care Răzvan Lucescu a preferat o tactică ultradefensivă, la Belgrad este de aşteptat ca Mutu şi compania să ajungă mai des în careul advers.
Pentru reprezentativa României, lucrurile sunt cât se poate de clare înaintea partidei de sâmbătă cu Serbia, de pe "Maracana" din Belgrad. Astfel, după ce au ratat prezenţa la turneul final al Campionatului Mondial de anul viitor, din Africa de Sud, tricolorilor nu le-a mai rămas altceva de făcut decât să încerce să-şi conserve poziţia în cea de-a doua urnă valorică pentru tragerea la sorţi a grupelor de calificare la Campionatul European din 2012, competiţie care va fi găzduită de Polonia şi de Ucraina. În acest sens, jucătorii lui Răzvan Lucescu mai au de făcut doi paşi concreţi: să ia cel puţin un punct cu Serbia şi să învingă miercuri, la Piatra Neamţ, în ultimul lor meci din cadrul acestei campanii, echipa similară a Insulelor Feroe.
NU VREA "FLORICELE"
Delegaţia României a plecat spre Belgrad ieri după-amiază, în jurul orei 17:30, cu o cursă charter de pe Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală, nu înainte însă ca tricolorii să mai efectueze o ultimă şedinţă de pregătire la Centrul de Fotbal de la Mogoşoaia. În cele 70 de minute cât a durat antrenamentul, Răzvan Lucescu a exersat în special fazele de construcţie, care plecau întotdeauna de la fundaşii centrali. În tot acest timp, Lucescu junior le-a cerut elevilor săi să încerce pe cât posibil să iuţească jocul, să renunţe la preluările inutile şi să caute să transmită balonul cât mai repede. Aceleaşi pretenţii le-a avut selecţionerul şi de la atacanţi, pe care i-a îndemnat constant să finalizeze simplu, chiar din prima dacă dinamica fazei le permite acest lucru. "Trebuie să ajungeţi cât mai repede şi cât mai uşor în faţa porţii!", le-a spus Lucescu lui Marica şi celorlalţi colegi ai acestuia din ofensivă. Răzvan Lucescu nu s-a sfiit să oprească şedinţa de pregătire atunci când lucrurile nu decurgeau aşa cum îşi dorea şi le-a explicat jucătorilor în amănunt unde şi ce au greşit şi cum ar dori el să procedeze. După jumătate de oră aceştia fiind împărţiţi în două echipe. Din echipa "galbenă" au făcut parte: Coman, Tătăruşanu, Maftei, Rădoi, Galamaz, Raţ, Mara, C. Lazăru, Ghioane, D. Varga, Marica şi Mutu. Echipa "albastră" a fost formată din: Pantilimon, Panin, Chivu, D. Goian, Neşu, T. Bălan, N. Grigore, I. Apostol, Ad. Cristea, G. Bucur şi An. Cristea.
FIFA ameninţă Serbia cu depunctarea!
Federaţia Sârbă de Fotbal (FSS) le-a cerut suporterilor plavi să nu provoace incidente la partida cu România, deoarece reprezentativa pregătită de Radomir Antici riscă să fie depunctată. "Comisia de Disciplină a FIFA a avertizat FSS că, în cazul în care se vor produce incidente, sancţiunile vor fi mult mai drastice, până la depunctarea din competiţia în curs", a anunţat forul de la Belgrad. FSS a luat o amendă de 25.000 de franci elveţieni pentru că suporterii sârbi au aprins torţe la meciul cu Franţa. Totodată, FSS a fost amendată şi pentru incidentele de la meciurile cu Austria şi România. "Sper ca suporterii noştri să susţină în mod corect echipa naţională, pentru a nu compromite munca acesteia", a declarat secretarul general al FSS, Zoran Lakovici.
Azi, la tineret, Letonia - România
Lideră în clasamentul la zi al grupei 1 din cadrul preliminariilor pentru CE din 2011, cu maximum de puncte, 12, reprezentativa de tineret a României va întâlni astăzi, de la ora 17:30, pe Stadionul Daugava din Riga, echipa similară a Letoniei.
Pentru acest joc, selecţionerul tricolorilor mici, Emil Săndoi, a convocat 21 de jucători, echipa probabilă fiind: Lung jr. - Bărboianu, V. Găman, Cordoş, S. Ilie - Torje, Onicaş, A. Ionescu, Pârvulescu - L. Ganea, Sburlea. Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri din Albania compusă din: Sokol Jareci - la centru, Emiliano Bicaku, Eduard Miho - asistenţi. Clasamentul grupei înaintea partidei de azi se prezintă astfel: 1. România 12p, 2. Rusia 9p, 3. Letonia 6p, 4. Moldova 4p, 5. Insulele Feroe 4p, 6. Andorra 0p.
"Cu Serbia jucăm pentru viitorul nostru, pentru a nu cădea din urna a doua valorică"
Răzvan Raţ
Citește pe Antena3.ro