x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Maratonul Bucureştiului 2009: Sunt aşteptaţi patru mii de concurenţi

Maratonul Bucureştiului 2009: Sunt aşteptaţi patru mii de concurenţi

16 Oct 2009   •   00:00

Organizatorul maratonului de la Bucureşti, Valeria Răcilă, se arată optimistă faţă de ediţia din acest an a competiţiei, afirmând că se aşteaptă ca la evenimentul de duminică să se înscrie aproximativ 4.000 de participanţi. Startul pentru Bucharest City Marathon va avea loc duminică, la ora 9.30, iar până vineri şi-au anunţat prezenţa sportivi din Austria, Croaţia, Franţa, Canada, Israel, Italia, Kenya, Marea Britanie, Nigeria, Olanda, SUA, Republica Moldova, Japonia, Grecia, Germania, Finlanda, Suedia, Portugalia şi Venezuela.



Traseul pe care se vor desfăşura cele şase curse este următorul: Piaţa Constituţiei, Bd. Unirii, întoarcere Piaţa Constituţiei, Piaţa Naţiunilor Unite, Calea Victoriei, întoarcere Str. Ion Câmpineanu, Splaiul Independenţei, Opera Română, întoarcere Podul Eroilor, Ştirbei Vodă, B. P. Haşdeu, Str. Izvor, Calea 13 Septembrie şi Piaţa Constituţiei.

Pentru proba de maraton (42,195 km) participanţii vor alerga patru ture pe traseu, în vreme ce pentru semi-maraton (21,095 km) sportivii vor efectua două ture. Preintre competiţiile de la Bucharest City Marathon se mai numără proba de ştafetă (4 x 10,548 km), cursa Populară (4 km), cursa copiilor (1 km) şi cursa scaunelor cu rotile (4 km). "Vom avea 18 atleţi din alte ţări şi aşteptăm ca până duminică să se înscrie aproximativ 4.000 de alergători la toate competiţiile de la maratonul Bucureştiului. Deja avem 92 de echipe pentru proba de ştafetă, peste 300 de înscrişi pentru proba de semi-maraton, iar la maraton sunt peste 250. Foarte interesantă va fi şi prezenţa unei persoane din SUA, în vârstă de de 68 de ani, Akotulski Andrew, care a participat până acum la 618 maratoane în 77 de ţări. El ne-a anunţat că Bucureştiul va fi ultima capitală europeană în care va alerga. Poate îi vom da şi un premiu special", a spus Valeria Răcilă, citată de Mediafax.

Preşedintele Federaţiei Române de Atletism, Sorin Matei, a precizat că în cadrul maratonului de la Bucureşti se va disputa şi Campionatul Naţional de maraton, la care vor participa atleţi legitimaţi la cluburile din România: "Acest maraton va oferi şi titlul naţional pentru sportivii legitimaţi. La cele două categorii ale campionatului naţional de maraton, la tineret şi seniori, vom avea cinci fete şi 25 de băieţi. Maratonul este o probă specială, care se desfăşoară pe stradă, ceea ce face ca eforturile depuse de organizatori sunt foarte mari. Le mulţumesc celor care au contribuit la realizarea unui asemenea eveniment. În spatele acestui maraton se află aproximativ 150 de persoane, printre care şi arbitrii aduşi de federaţie".


Organizatorii au anunţat că vor fi oferite peste 60 de premii în bani, cu sume cuprinse între 3.000 şi 80 de euro, menţionând că la proba de maraton, premiile de la masculin vor fi egale cu cele de la feminin.

×
Subiecte în articol: sport