Evoluţiile foarte bune ale atacantului Marius Bilaşco din Champions League, nu aveau cum să treacă neobservate de către scouterii cluburilor din Europa. Astfel, atacantul Unirii Urziceni a intrat în vizorul lui Aldo Spinelli, preşedintele lui Livorno căutând un înlocuitor pentru Cristiano Lucarelli. Conform agenţiei Calciomercato, atacantul lui Serse Cosmi ar putea părăsi această grupare iar românul este considerat o variantă "excelentă".
Concurenţa lui Bilaşco, pentru un eventual transfer, este formată din atacanţii echipei Napoli, argentinianul German Denis şi austriacul Erwin Hoffer, coechipierii lui Dorin Goian de la Palermo, italianul Davide Succi şi croatul Igor Budan, şi jucătorul celor de la Ancona Salvatore Mastronunzio. Marius Bilaşco este singurul fotbalistt care nu evoluează în Italia şi de care gruparea Livorno este interesată, el fiind şi cel mai atractiv nume de pe lista de înlocuitori pentru Cristiano Lucarelli.
Citește pe Antena3.ro