x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Meci de foc în Gruia: CFR Cluj - FCSB

Meci de foc în Gruia: CFR Cluj - FCSB

de Adi Munteanu    |    30 Ian 2020   •   09:31
Meci de foc în Gruia: CFR Cluj - FCSB

În acest weekend reîncepe campionanul național de fotbal. Miza ultimelor patru etape ale sezonului regulat al Ligii 1 este completarea celor șase lucuri din play-off. Cum mai sunt 12 puncte în joc, FC Botoșani, Sespi Sf. Gheorghe și Dinamo ar mai avea șanse matematice de a trimite în partea de sub linie pe Viitorul Constanța, Gaz Metan Mediaș și Universitatea Craiova. Șansele cele mai mari le are FC Botoșani, aflată la doar două puncte de play-off, pe când Dinamo și Sepsi așteaptă doar un fericit joc al rezultatelor.

 

Fotbalul iese din hibernare în acest weekend pentru ultimele meciuri ale sezonului regulat. Dacă în privința podiumului lucrurile sunt clare, emoții au echipele la limita play-off-play-out, în principal pentru Viitorul. Hagi este însă optimist pentru că s-a întărit în această iarnă cu revenirea la echipă a lui Ganea, fost jucător la Ovidiu, care a evoluat o scurtă perioadă în Spania, unde nu a confirmat. Totuși, cu o victorie în primul meci din 2020, la Iași, cu Politehnica, echipa de pe Litoral poate fi sigură de ocuparea unuia din primele 6 locuri cu condiția să le învingă pe Poli și pe Academica Clinceni și să nu piardă cu CFR și U Craiova.

 

×