x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Merg impreuna la Nyon

Merg impreuna la Nyon

de Mihai Igirosanu    |    01 Aug 2008   •   00:00
Merg impreuna la Nyon

LIGA 1  ●  Steaua si FC Vaslui au azi emotii europene
La doua zile dupa meciul din prima etapa a Ligii 1, in care Vasluiul a invins Steaua cu 1-0, cele doua echipe isi vor afla azi adversarele din cupele europene, ros-albastrii in Liga Campionilor, iar moldovenii in Cupa UEFA.



LIGA 1  ●  Steaua şi FC Vaslui au azi emoţii europene
La două zile după meciul din prima etapă a Ligii 1, în care Vasluiul a învins Steaua cu 1-0, cele două echipe îşi vor afla azi adversarele din cupele europene, roş-albaştrii în Liga Campionilor, iar moldovenii în Cupa UEFA.

Sediul UEFA din Elveţia, de la Nyon, va găzdui astăzi, începînd cu ora 13:00, tragerile la sorţi pentru meciurile din turul 3 preliminar al Ligii Campionilor şi pentru turul 2 preliminar al Cupei UEFA. Steliştii au de disputat un singur tur preliminar pentru cea de-a treia prezenţă consecutivă în grupele Ligii Campionilor, iar vasluienii au de trecut două faze pînă la calificarea în premieră în grupele Cupei UEFA. Pentru Steaua, eşecul de la Vaslui, venit la cîteva zile după victoria în faţa vicecampioanei Italiei, AS Roma, a fost un veritabil duş rece. “Important este să ştim cum să reacţionăm, să îndreptăm lucrurile după acest meci”, a declarat antrenorul Marius Lăcătuş, în vreme ce finanţatorul Gigi Becali a spus: “Mai bine nu jucam cu Roma, şi-au dat viaţa, să-i vadă Roma, iar acum au fost morţi. Au fost obosiţi”.

Mirel, la Inter?

Conform presei italiene de ieri, căpitanul Stelei, Mirel Rădoi se află în atenţia campioanei Italiei, Inter Milano, acolo unde ar putea deveni coleg cu căpitanul echipei naţionale, Cristi Chivu. Cel mai apreciat cotidian sportiv din “Cizmă” a anunţat ieri că Rădoi a fost urmărit la meciul Steaua – Roma chiar de Andre Villas Boas, asistentul tehnic al lui Jose Mourinho, considerat chiar mîna dreaptă a antrenorului portughez. Informaţia este confirmată şi de site-ul specializat în transferuri, Calciomercato.

Temeri

Răzvan Lucescu, antrenorul viitoarei adversare a Stelei, FC Braşov s-a arătat preocupat, dar totuşi optimist: “Steliştii au avut o euforie prea mare dată de rezultatul contra Romei, dar înfrîngerea lor nu este lucrul cel mai bun pentru noi. E clar că vor dori să se revanşeze, nu-şi permit să piardă două jocuri la rînd. Pentru Steaua e foarte important să se califice în grupele Ligii Campionilor, gîndul lor este acolo şi pentru a avea un moral ridicat, vor da totul ca să cîştige meciul de duminică. Totuşi, nu mergem cu capul plecat în Ghencea”.

Posibilele adversare ale Stelei


Atletico Madrid

Levski Sofia

Slavia Praga

Galatasaray

Guimaraes

Standard Liege

Twente Enschede

Şerif / Sparta Praga (în tur 0-1)

Anorthosis / Rapid Viena (3-0)

Drogheda / Dinamo Kiev (1-2)

Inter Baku / Partizan (1-1)

Domzale / Dinamo Zagreb (0-3)

Beitar / Wisla Cracovia (2-1)

Tampere / Artmedia (1-3)

Aalborg BK/ FK Modrica (5-0)

Brann Belgrad / Ventspils (1-0)

Retururile meciurilor nedecise vor avea loc la 5-6 august. CFR Cluj e calificată direct în grupele Ligii Campionilor. Rapid, Unirea, Dinamo şi FC Timişoara vor intra în turul 1 al Cupei UEFA.

×
Subiecte în articol: sport