
Această promisiune i-a bucurat suporterii naționalei, mai ales că aceste cuvinte veneau din gura celui mai respectat antrenor român. Apoi, „Il Luce” a făcut un tur de forță urmărind de la fața locului toate meciurile naționalelor U19 și U21 ale noastre angrenate în campionatele europene ale vârstei lor.
După încheierea campaniei de primăvară pentru calificarea la Mondialul de anul viitor, Mircea Lucescu și-a îndreptat atenția pe echipele de tineret sub 19 și sub 21 de ani pentru a vedea ce vine din urmă și cu cine ar putea „construi o echipă puternică, în măsură să domine adversarii”. „Singura ocazie în care să văd pe teren jucătorii tineri, pentru că ei joacă la echipe diferite peste tot prin Europa, prin mai multe divizii. Uneori prind echipa, alteori nu. Acum am ocazia să-i văd pe toți pe teren în competiții importante, așa cum sunt Campionatele Europene pentru vârsta lor, să observ cine ar putea face pasul către echipa mare”, a spus Mircea Lucescu.
Nu putem domina adversarul cu o posesie de 30-40%
Ei bine, ce a văzut Mircea Lucescu am văzut și noi: nu ai cu cine să construiești o echipă care să domine adversarul. S-a văzut clar în ambele meciuri ale echipei U21, cu Italia și Spania, că suntem preocupați de apărare și contraatac, și dacă se poate, de o sclipire, de o execuție de excepție. Naționala U21 nu a reușit să domine adversarul decât în momentele în care adversarii au lăsa-o mai ușor. În primul rând că nu există la nicio națională a României joc de pase, iar când îl încercăm, nu legăm mai mult de 4-5 pase, iar acest „joc de pase” se termină inevitabil cu o pasă greșită, fie în aut, fie la adversar. În meciul cu Italia, naționala noastră a avut 271 de pase reușite, în timp de adversarii au avut 481, iar posesia mingii 60%-40% pentru Italia. În meciul cu Spania U21, lucrurile au stat și mai rău. Ibericii au pasat precis de 513 ori, în timp ce naționala lui Pancu a reuși doar 131, iar posesia a fost 76%-24%. Cu alte cuvinte, ne-au sufocat. Diferența dintre cele două meciuri este că în disputa cu Spania Louis Munteanu a avut o execuție absolut excepțională, înscriind golul turneului în minutul 4. După aceea, timp de o oră nu am mai încercat nimic în atac încercând să ținem de acest rezultat. Abia în repriza a doua am mai avut 2-3 ocazii bune de 2-0, după care iar ne-am retras, încercând să ținem de acel fragil 1-0. Să încerci să conservi un rezultat cu Spania este cea mai imposibilă misiune. Cândva tot vei încasa, fie că adversarul are sclipiri de geniu, fie că-i mai ajutăm și noi. Iar în meciul cu Spania s-au întâmplat ambele. Basarabeanul Blănuță, perla descoperită de Mititelu, a făcut ce-a făcut și Jean Vlădoiu la Mondialul din ’94 cu Elveția: a luat roșu imediat după intrarea pe teren. Și să reziști în 10 oameni cu Spania... Și n-am rezistat. Am încasat două goluri pe final și pierzând și al doilea meci, naționala noastră U21 este eliminată matematic. Mai rămâne doar jocul cu Slovacia, joc de palmares, când, în sfârșit, va fi și Daniel Pancu pe bancă. Pentru ultimul lui meci ca selecționer.
Nici naționala U19 nu a impresionat
Mircea Lucescu n-a avut mare lucru de văzut nici la meciul naționalei U19 contra Muntenegrului. Spre deosebire de naționala U21, echipa pregătită de Ion Marin a dominat, însă steril. Greșeli multe, pase greșite enervant de multe (300 reușite din 400). În plus, ne-am trezit conduși încă din minutul 13. Am reușit egalarea în minutul 63 prin Marincău, jucător legitimat la Mainz, în Germania și am înscris golul victoriei în prelungiri, minutul 91.
Per total, a fost un joc destul de bun, însă ar fi fost același meci dacă nu am fi jucat pe teren propriu? Urmează două meciuri foarte grele, cu Spania și Danemarca în care datele problemei vor sta cu totul altfel. Probabil vom aplica tactica tradițională: baricadați în apărare și poate o ieși ceva pe contraatac.
Totuși, sunt câțiva jucători care au arătat potențial: Păcuraru și Matei, de la CSA Steaua, Cercel, proaspăta achiziție a FCSB de la Farul, Daniel Barbu de la Universitatea Craiova și, de asemenea Marincău.

Ce poate face Lucescu
Din ce am văzut la toate cele trei naționale, schimbarea totală a stilului de joc nu se poate întâmpla de pe o zi pe alta. Este o treabă de un viitor destul de îndepărtat. Principala problemă este că juniorii nu sunt învățați deloc cu ideea de posesie, de pase. Orice am spune, jucătorii noștri nu învață să paseze de la junior. În Spania, de exemplu, prima regulă pe care o învață juniorii este: „Rolul meu pe teren este să-i ofer colegului care are mingea posibilitatea de a-mi pasa. Să nu-l las niciodată în imposibilitatea de a nu putea continua”. Așa se face că fiecare jucător are cel puțin trei variante de pasă. Iar principiul ăsta se învață încă de la copii și juniori și se exersează până ajung să paseze la nesfârșit. În meciul cu Spania U21, tinerii iberici au avut suite de 20-28 de pase consecutive, încheiate toate cu finalizare pe poartă, nu cu pase la adversar. Noi nu am avut mai mult de cinci pase consecutive, toate încheiate cu pasă la adversar sau scăpate în afara terenului. Păi, cum să „amețești” adversarul cu cinci pase consecutive când el te zăpăcește pur și simplu cu 20-30?
Deci, cum va reuși Mircea Lucescu să facă jucătorii români să aibă 20-25 de pase consecutive? Vorba lui Fănuș Neagu: „În esență, fotbalul este un sport simplu și ușor. Problema este că de multe ori intră niște adversari pe teren și încep să te încurce”. Dincolo de vorbe celebre, problema noastră începe de la copii și juniori, care trebuie să învețe un alt fotbal. Iar aici intervine o altă problemă: cine-i poate învăța pe copiii care se apucă la 8-9 ani de fotbal noul stil, cum să controleze mingea, cum să-i caute un coechipier, cum să existe o idee tactică unitară.
Așa că, din păcate, promisiunea lui Mircea Lucescu că va construi o națională puternică, în măsură să dicteze jocul indiferent de adversar, nu se poate împlini. În orice caz, nu curând. Va trebui o generație nouă, care să înceapă de pe acum, de la copii, să învețe noul stil. Până când vor crește acei copii, naționala trebuie să se descurce cu ce are în acest moment, jucători care stau cu „fundu-n poartă” și așteaptă o ciupeală, o execuție de excepție, o greșeală a adversarului.