x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Mutu: "Nu-i voi asculta pe suporteri!"

Mutu: "Nu-i voi asculta pe suporteri!"

de Mihai Igirosanu    |    08 Feb 2009   •   00:00

ROMĂNIA – CROAŢIA  •  VEDETA NAŢIONALEI SE AŞTEPTĂ IAR LA UN TRATAMENT OSTIL.
Unul dintre subiectele cele mai arzătoare înaintea amicalului cu Croaţia, programat miercuri seară, de la ora 20:45, în Ghencea, care va fi transmis în direct de Antena 1, îl reprezintă războiul parcă etern dintre suporterii stelişti şi starul naţionalei, Adrian Mutu.




DIFERENŢĂ. În ultimul meci oficial disputat în tricoul naţionalei, cu Franţa, la Constanţa, Mutu a fost întâmpinat cu căldură de suporteri



Revenit la forma din sezonul trecut, atacantul Fiorentinei a fost destul de laconic atunci când a comentat pe marginea tratamentului pe care fanii din Ghencea se pare că i-l pregătesc şi cu ocazia confruntării contra croaţilor. După bannerele şi huiduielile care l-au avut în centrul atenţiei la partida din Liga Campionilor dintre Steaua şi Fiorentina, Mutu se aşteaptă la o nouă primire ostilă. De altfel, pe diferite site-uri, suporterii îl ameninţă pe jucătorul numărul 1 al tricolorilor că îi vor face din nou viaţa grea. În privinţa "dublei" cu Serbia şi Austria, din preliminariile CM 2012, preşedintele FRF, Mircea Sandu, i-a trasat deja obiectivul selecţionerului Victor Piţurcă. "Sunt optimist. România a plecat cu şansa a doua după tragerea la sorţi, însă Serbia vine tare din urmă şi e un adversar foarte periculos. Important e să luăm minim 7 puncte din meciurile cu Serbia, Austria şi Lituania. Favorita grupei este Franţa, iar noi şi Serbia ne luptăm pentru locul doi", a declarat liderul de la Casa Fotbalului. Reunirea echipei naţionale va avea loc mâine, la ora 12:00, la Centrul de Fotbal Mogoşoaia.

IGNORANŢĂ.
"Ceea ce se va întâmpla în tribune nu mă interesează, o să mă comport la fel ca în timpul partidei Steaua – Fiorentina. Voi juca fără să-i ascult pe spectatori", a declarat atacantul român, citat de site-ul Violanews. Mutu a revenit pe gazon abia la începutul acestei săptămâni, în meciul Bologna – Fiorentina, după o pauză de trei săptămâni cauzată de o recidivă a unei leziuni suferite anul trecut la cotul stâng. Cu toate acestea, "Briliantul" a menţionat că nu crede că la finalul acestui sezon va fi supus unei operaţii pentru a rezolva definitiv această problemă la cotul stâng. "Cu o intervenţie chirurgicală ar trebui să se rezolve. Totuşi nu pot spune deocamdată cu siguranţă că voi face o operaţie la finalul acestui sezon. Există multe persoane care poartă în spate o asemenea problemă până la finalul carierei. Pot încă să mai aştept", a mai dezvăluit Mutu. Pe de altă parte, căpitanul echipei naţionale, Cristian Chivu, care nu va fi folosit de selecţionerul Victor Piţurcă în meciul amical cu Croaţia, s-a aflat printre cei 21 de jucători pe care antrenorul lui Inter Milano, Jose Mourinho, i-a convocat pentru întâlnirea de aseară, de la Lecce, din etapa a 23-a din Serie A. Chivu a suferit o leziune la muşchii aductori în meciul cu Sampdoria, din runda a 20-a, şi nu a mai evoluat în următoarele două partide ale nerrazzurilor din campionat, cu Catania şi cu Torino.

AVERTISMENT.
Fost jucător la UTA şi Dinamo Zagreb, bun cunoscător al fotbalului croat, mijlocaşul Dumitru Mitu a analizat echipa lui Slaven Bilici în perspectiva amicalului din Ghencea, de miercuri seară. "Trebuie să fim atenţi la Ivica Olici. Are o viteză de reacţie incredibilă, se demarcă foarte bine şi poate elimina uşor din joc adversarul direct. Nu are o tehnică fantastică, dar are un şut cu stângul de nota 10. Naţionala lor este alcătuită pe scheletul lui Dinamo Zagreb. M-am înţeles bine cu Luca Modric, Eduardo da Silva şi Ilici, iar cu ultimul chiar mai vorbesc ocazional la telefon", a dezvăluit Mitu. Croaţii vor sosi în România marţi, la ora 12:30, la bordul unei curse charter care va ateriza pe Aeroportul Henri Coandă. Antrenamentul oficial al trupei lui Slaven Bilici este programat în aceeaşi zi, de la ora 18:30.

×
Subiecte în articol: sport