x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Nadia ii ajuta pe indieni

Nadia ii ajuta pe indieni

06 Feb 2004   •   00:00

Fosta mare gimnasta Nadia Comaneci va promova imaginea unei statiuni cu circuit inchis, alaturi de alte glorii ale sportului mondial, si va ajuta copiii cu handicap din zona Bombay.

Nadia Comaneci se afla in aceste zile in Roma nia, ieri, ea fiind cea care a stabilit ordinea meciurilor de tenis, care se vor juca in cadrul Cupei Davis la partida Romania - Elvetia.

PUBLICITATE. Marti, fosta mare campioana va pleca in India, unde urmeaza sa filmeze un clip publicitar pentru statiunea Amby Valley. "Ma voi intalni acolo cu alti 5 membri ai Laureus World Sport Academy. Este vorba de Boris Becker, Daley Thompson, Michael Johnson, Edwin Moses si Nawal el Moutawakel. Oraselul este unul cu circuit inchis, nu poti ajunge acolo decat cu invitatie. Este o zona superba, situata la 30 de minute de zbor de Bombay", a detaliat Nadia.

AJUTOR. Vizita in India are si o latura umanitara. "Avem in plan cateva proiecte prin care ii vom ajuta pe copiii cu probleme de aici. Tot cu ocazia vizitei noastre, Roy Subrata, cel care a creat practic orasul, va asigura cheltuielile de nunta pentru 100 de fete orfane, care nu au alte posibilitati. Este pentru prima data in istoria Indiei cand se intampla asa ceva", a completat "Zeita de la Montreal".

Cine e Laureus World Sport Academy
Laureus World Sport Academy este singura asociatie care reunes- te, pana in acest moment, 40 de foste glorii ale sportului mondial, din care amintim doar pe John McEnroe (tenis), Boris Becker (tenis, foto, cu trofeul in mana), Michael Johnson (atletism, foto, langa Boris Becker), Franz Beckenbauer (fotbal) sau Pele (fotbal). Nu putea lipsi romanca Nadia Comaneci, al carei nume a fost implicat deja intr-o multime de actiuni caritabile si de promovare.( MADALINA CORBEANU )

×
Subiecte în articol: sport